StiripesurseDiasporaGermania: Un fost paznic al unui lagăr nazist, inculpat pentru facilitarea...

Germania: Un fost paznic al unui lagăr nazist, inculpat pentru facilitarea asasinării a zeci de mii de oameni

Publicat:

Un fost paznic al unui lagăr de concentrare nazist a fost pus sub acuzare vineri pentru facilitarea asasinării a zeci de mii de deţinuţi, a anunţat procuratura din Berlin, transmit dpa, Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Bărbatul, în prezent în vârstă de 95 de ani şi identificat doar ca Hans H., i-a păzit pe deţinuţii lagărului de muncă forţată de la Mauthausen, Austria, într-o perioadă cuprinsă între vara lui 1944 şi primăvara lui 1945, perioadă în care cel puţin 36.233 de oameni au fost ucişi în lagăr prin gazare, injecţii sau împuşcare.

Citește și : Rebelii huthi sunt de acord să negocieze un ”rol major” al ONU în portul yemenit Hodeida, afirmă Griffiths

Potrivit acuzării, fostul paznic era la curent cu toate metodele de exterminare, iar prin activitatea sa a “vrut să susţină sau cel puţin să faciliteze” aceste asasinate.

După inculparea sa, urmează ca un tribunal din Berlin să se pronunţe asupra deschiderii unui proces şi mai ales să stabilească dacă acuzatul este apt fizic să compară în faţa instanţei.


Potrivit cotidianului Bild, bătrânul, care trăieşte într-un cartier din sudul Berlinului, mai iese din când în când la cumpărături, deplasându-se cu un cărucior.

Circa 200.000 de oameni, originari din 40 de ţări, un sfert dintre ei evrei, au fost deţinuţi între 1938 şi 1945 la Mauthausen, situat pe colinele de pe malul de nord al Dunării, în apropiere de Linz, unde a mers la şcoală viitorul Fuhrer. În jur de 90.000 au murit muncind în mine de granit, din cauza malnutriţiei sau a bolilor, împuşcaţi de gardieni, spânzuraţi sau bătuţi.

Citește și : Atac la o universitate din China; cel puţin un mort

Mai mulţi foşti responsabili SS au fost judecaţi şi condamnaţi în ultimii ani în Germania pentru complicitate la crimă, ilustrând o severitate sporită, dar tardivă din partea justiţiei germane. Niciunul dintre aceştia nu a fost însă încarcerat, dată fiind starea lor de sănătate. Un alt fost gardian nazist, Johann Rehbogen, în vârstă de 94 de ani şi născut în România, fost paznic al lagărului de la Stutthof, este judecat în prezent la Muenster (vestul Germaniei).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.