StiripesurseDiasporaIntemperii în departamentul Bouches-du-Rhône, Franţa: Zeci de pasageri din două trenuri,...

Intemperii în departamentul Bouches-du-Rhône, Franţa: Zeci de pasageri din două trenuri, evacuaţi din cauza căderilor de arbori

Publicat:

Circa 40 de pasageri aflaţi în două trenuri regionale au fost evacuaţi vineri seară în apropierea gării Sausset-les-Pins din departamentul Bouches-du-Rhône, după ce mai mulţi arbori s-au prăbuşit pe calea ferată în urma unei tornade de mici dimensiuni, au informat surse din cadrul pompierilor şi SNCF, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Vineri seara, la aproximativ ora 20.00, o furtună intensă s-a abătut asupra regiunii, plasată sub cod portocaliu de către Météo-France.

Citește și : Explozie la o fabrică în China. Cel puțin două persoane au murit

În regiunea Coasta Albastră s-a produs un fenomen local de vânt sub formă de vârtej şi precipitaţii intense, provocând căderea mai multor arbori, potrivit pompierilor, care au mobilizat 60 de paramedici şi circa 15 vehicule de intervenţie în zonă. Circa 500 de locuinţe au rămas fără electricitate.

Nu s-au înregistrat răniţi, au adăugat pompierii, dar s-au produs numeroase pagube materiale, în special locuinţe avariate de arborii prăbuşiţi. Sâmbătă dimineaţa, pompierii evaluau pagubele cu ajutorul dronelor, care “permit determinarea mai cuprinzătoare a avariilor”.


Arborii prăbuşiţi au perturbat vineri seară circulaţia pe mai multe rute de cale ferată şi au blocat traficul dintre Miramas şi Marseille, în dreptul localităţii Sausset-les-Pins.

Un număr de 43 de pasageri au fost evacuaţi pentru o perioadă scurtă şi adăpostiţi într-o sală de sport aparţinând primăriei Sausset-les-Pins, după care şi-au relua călătoria cu autobuzul, a precizat SNCF pentru AFP.

Citește și : Rouhani face apel „musulmanilor din toată lumea” să se unească împotriva SUA

Mersul trenurilor pe această rută nu era restabilit sâmbătă dimineaţă ”întrucât operaţiunile de degajare şi verificare sunt de lungă durată şi nu s-au fi încheiat înainte de ora 15.00”, când sunt programate să înceapă alte lucrări la nivelul liniilor care vor necesita oricum întreruperea circulaţiei garniturilor. A fost pus la dispoziţia pasagerilor un serviciu alternativ de transport cu autobuze.

În ceea ce priveşte transportul rutier, pompierii au anunţat că toate drumurile erau curăţate sâmbătă dimineaţă. În departamentele Var şi Alpes-Maritimes, care s-au aflat, de asemenea, sub cod portocaliu în noapte de vineri spre sâmbătă, nu au fost înregistraţi răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.