StiripesursePoliticăCine sunt fețele noi din Guvernul Tofan

Cine sunt fețele noi din Guvernul Tofan

Publicat:

Noua echipă guvernamentală, prezentată astăzi de premierul desemnat, Vasile Tofan, include atât nume noi, cât și membri din precedentul Guvern, care vor rămâne în funcții. Astfel, unii miniștri își vor păstra fotoliile, în timp ce la șefia altor ministere au fost efectuate schimbări, transmite MOLDPRES.

Astfel, de la conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a plecat Ludmila Catlabuga, iar funcția va fi preluată de Radu Musteață, care este un manager cu o vastă experiență în administrația publică și în managementul siguranței alimentelor, fiind cunoscut publicului mai ales din postura de director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

O altă modificare a fost făcută la Ministerul Sănătății, care a fost condus până acum de Emil Ceban. În Guvernul Tofan, fotoliul va fi ocupat de Alexandru Gasnaș, care a fost până în prezent consilier al președintei Maia Sandu în domeniul sănătății. Anterior, Gasnaș a mai ocupat postul de secretar de stat al Ministerului Sănătății. Alexandru Gasnaș este medic neurolog și conferențiar universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”, a condus Departamentul de Neurologie, Boli Interne și Epileptologie în cadrul IMSP Institutul de Medicină Urgentă.

În același timp, Victoria Belous revine în funcția de ministru al Finanțelor, pe care a mai ocupat-o în perioada iulie 2024 – în noiembrie 2025 în Guvernul Recean. Belous renunță astfel la fotoliul de deputat și la postul de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, înlocuindu-l pe Andrian Gavriliță la conducerea Ministerului Finanțelor. Victoria Belous este licențiată în drept și deține un master în administrație publică. Anterior, a activat timp de 17 ani la Serviciul Fiscal de Stat, unde a deținut mai multe funcții, de la inspector până la director adjunct.


Portofoliul de ministru al Culturii este preluat de Dan Suruceanu, care a ocupat, din anul 2023 și până în prezent, funcția de viceadministrator al SRL Arena Națională. Suruceanu îl va înlocui pe Cristian Jardan, care a fost ministru al Culturii în Guvernul Munteanu.

Restul miniștrilor își mențin funcțiile. Funcțiile de vicepremier vor continua să fie ocupate de Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, Cristina Gherasimov, vicepremier pentru integrare europeană și Valeriu Chiveri, vicepremier pentru reintegrare.

Totodată, Dan Perciun își va păstra funcția de ministru al Educației și Cercetării, Daniella Misail-Nichitin va fi în continuare ministră a Afacerilor Interne, iar Vladislav Cojuhari își păstrează fotoliul de ministru al Justiției.

Natalia Plugaru va exercita în continuare funcția de ministră a Muncii și Protecției Sociale, iar Gheorghe Hajder rămâne ministru al Mediului. La Apărare rămâne Anatolie Nosatîi, iar portofoliul Energiei va fi gestionat în continuare de Dorin Junghietu.

Funcția de secretar general al Guvernul va fi ocupată în continuare de Alexei Buzu.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a subliniat că pe 21 iulie va merge în Parlament „cu o echipă de buni profesioniști, care să imprime tuturor instituțiilor guvernului un ritm accelerat de lucru și să miște lucrurile înainte”. El a mulțumit profesioniștilor care au acceptat să facă parte din viitorul Guvern „într-un moment decisiv pentru Republica Moldova”.

Marți, 21 iulie, Cabinetul de miniștri propus de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, va cere votul de încredere al Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şapte morţi şi 24 de răniţi într-un atac cu drone ucrainene asupra unui centru logistic din vestul Rusiei

Un atac cu drone ucrainene asupra unui centru logistic s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi 24 de răniţi într-un orăşel din vestul...

Pericol la scăldat în zilele caniculare. Autoritățile recomandă prudență maximă

Odată cu temperaturile ridicate din această perioadă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să respecte regulile de siguranță în timpul scăldatului...

Vasile Costiuc se folosește de tragedia din Grecia pentru a lansa acuzații false. Reacția ambasadorului Moldovei la Atena

„Este de-a dreptul halucinant” modul în care unii deputați au ales să exploateze tragedia din Grecia pentru a lansa acuzații false la adresa serviciului...

Au sunat alarmele în Golf. SUA au țintit depozite subterane de armament, Iranul amenință porturile arabe

Statele Unite au lansat un nou val de atacuri asupra Iranului, marcând a șaptea noapte consecutivă de bombardamente. În același timp, conflictul pare să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.