StiripesurseJustiţieEvghenii Pancioha și Emilian Ceban, eliberați după ani de detenție ilegală...

Evghenii Pancioha și Emilian Ceban, eliberați după ani de detenție ilegală în regiunea transnistreană

Publicat:

Evghenii Pancioha și Emilian Ceban, doi bărbați condamnați de structurile de la Tiraspol pentru pretinsa trădare de patrie, au fost eliberați după opt, respectiv, patru ani de detenție. Asociația Promo-LEX susține că cei doi au fost condamnați ilegal, transmite IPN.

Asociația menționează că Evghenii Pancioha a fost reținut în 2018 și condamnat la 13 ani de închisoare. Mai mult, acesta nu a avut parte de un proces echitabil, nu a beneficiat de asistență juridică independentă și nici de îngrijirile medicale necesare, iar starea sa de sănătate s-a agravat în perioada detenției.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Emilian Ceban a fost arestat în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe zece ani cu structurile paramilitare din regiunea transnistreană și și-a exprimat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului. Ulterior, potrivit Promo-LEX, acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru pretinsă trădare de patrie.

Organizația atrage atenția că Emilian Ceban nu deține acte de identitate și nu are cetățenia niciunui stat. În acest context, Promo-LEX solicită autorităților Republicii Moldova să îi ofere sprijin pentru obținerea documentelor necesare, astfel încât acesta să își poată continua studiile sau să se poată angaja. Totodată, asociația afirmă că ambii bărbați eliberați au nevoie de asistență medicală, psihologică și juridică pentru recuperarea după perioada de detenție.


Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Promo-LEX mai cere autorităților să investigheze circumstanțele în care cei doi au fost privați de libertate și tratamentele degradante la care au fost supuși. De asemenea, organizația solicită crearea unui mecanism național de sprijin pentru persoanele eliberate din detenție în regiunea transnistreană, menționând că, în prezent, acestea nu beneficiază de asistență specializată pentru reintegrare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Programul EcoVoucher începe astăzi. 825 de familii vor primi câte 6.000 de lei pentru electrocasnice eficiente

O nouă sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice (EcoVoucher) începe sâmbătă, 18 iulie, și se va desfășura până pe 2 august 2026. În...

Ucraina lovește Moscova cu peste 370 de drone. Ard depozite petroliere și centre logistice Wildberries

În ziua 1606 de război Ucraina a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra Moscovei și a zonelor din jur din...

Sute de tineri pedagogi vor începe activitatea în școlile din țară din 1 septembrie

Peste 500 de tineri pedagogi urmează să înceapă activitatea în instituțiile de învățământ din țară de la 1 septembrie. Datele au fost prezentate de...

Târguri și iarmaroace cu produse autohtone de sezon în toate sectoarele capitalei

Locuitorii capitalei vor avea acces, în zilele de 18 și 19 iulie, la mai multe târguri și iarmaroace cu produse agricole de sezon, articole...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.