StiripesurseDiasporaMinisterul de Interne francez vorbeşte despre revenirea la starea de urgenţă

Ministerul de Interne francez vorbeşte despre revenirea la starea de urgenţă

Publicat:

Problema revenirii la starea de urgenţă, după recrudescenţa violenţelor de sâmbătă la Paris în timpul manifestaţiilor aşa-numitelor ‘veste galbene’, ‘nu se află pe ordinea de zi’, a asigurat luni secretarul de stat în Ministerul de Interne francez, Laurent Nunez, citat de AFP potrivit agerpres.

Reinstituirea stării de urgenţă, pe care ministrul de interne Christophe Castaner părea să nu o excludă sâmbătă, ‘este o opţiune între altele, dar pentru moment problema nu se află pe ordinea de zi’, a declarat Nunez într-o intervenţie la RTL.

Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

Recomandată de mai multe sindicate ale poliţiei, reinstalarea stării de urgenţă nu este un ‘tabu’, declarase sâmbătă Christophe Castaner. Duminică, ministrul justiţiei, Nicole Belloubet, apreciase totuşi că există şi alte ‘soluţii’.

Acest regim excepţional a fost instituit după atentatele teroriste de la Paris în 2015, dar şi după violenţele din suburbiile capitalei franceze în noiembrie 2005.


Starea de urgenţă a fost ridicată în Franţa la 30 octombrie 2017 odată cu promulgarea legii privind securitatea internă şi lupta împotriva terorismului (Silt), care a integrat în dreptul comun prevederile stării de urgenţă.

Întrebat asupra oportunităţii de a interzice o manifestaţie viitoare, în timp ce pe reţelele sociale circulă deja apeluri la o nouă mobilizare a ‘vestelor galbene’ sâmbătă la Paris, Laurent Nunez a subliniat că, dacă ‘condiţiile juridice de interdicţie sunt reunite’, ‘trebuie să putem să o punem în aplicare pentru că am influenţa oamenii care vor veni oricum’.

Secretarul de stat a apreciat de asemenea că există o ‘dorinţă evidentă de a ucide’ printre autorii violenţelor şi devastărilor de sâmbătă, evocând imaginile cu reprezentant al forţelor de ordine abia scăpând de un ‘linşaj’.

Citeşte şi: CĂLĂUL jihadiştilor a fost lichidat în Siria

‘Când vezi tipul de proiectile care au fost aruncate asupra efectivelor noastre putem spune că, într-adevăr, a existat în mod evident o intenţie de a ucide, nu numai de a face rău’, a spus responsabilul francez.

Manifestaţiile de sâmbătă au reunit circa 136.000 de persoane în toată Franţa, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul de Interne francez, citat de postul de televiziune BFMTV. Peste 260 de persoane au fost rănite, între care numai 133 la Paris.

Circa 72% dintre francezi şi-au exprimat sprijinul pentru ‘vestele galbene’, chiar dacă manifestaţia acestora sâmbătă a dus la violenţe fără precedent în centrul Parisului, care a fost pur şi simplu devastat, în al treilea weekend de mobilizare împotriva scumpirii preţului la carburanţi, conform unui sondaj realizat online de Harris Interactive la 2 decembrie pe un eşantion de 1016 de persoane pentru RTL şi M6, conform BFMTV. Aproape 9 din 10 francezi consideră, de asemenea, potrivit studiului Harris Interactive că statul nu a fost ‘la înălţimea evenimentelor’. Cu toate acestea, marea majoritate a celor intervievaţi, în special printre suporterii ‘vestelor galbene’, dezaprobă recurgerea la violenţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.