StiripesurseDiasporaComisia Europeană lansează un plan de acţiune pentru combaterea dezinformării online

Comisia Europeană lansează un plan de acţiune pentru combaterea dezinformării online

Publicat:

Comisia Europeană a lansat miercuri un plan de acţiune împotriva dezinformării în mediul online, cu şase luni înainte de alegerile europarlamentare, cerând statelor membre şi companiilor de tehnologie, precum Facebook, să se mobilizeze pentru a combate ştirile false pe Internet, relatează agenţiile de presă internaţionale, scrie Agerpres.

Executivul european a anunţat înfiinţarea unui ‘sistem de alertă rapidă’ între instituţiile europene şi ţările membre UE pentru a face schimb de informaţii ‘în timp real’ cu privire la eventualele ‘campanii de dezinformare’, înainte de scrutinul prevăzut pentru sfârşitul lunii mai 2019.

Citește și : Un noi seism puternic zguduie Noua Caledonie

Pe de altă parte, principalele companii de tehnologie, precum Facebook, Twitter şi Google, care şi-au asumat angajamente în cadrul unui ‘cod de bune practici’ semnat în septembrie, sunt solicitate să informeze lunar în legătură cu acţiunile lor de combatere a dezinformării online.

‘Am văzut încercări de amestec în alegeri şi la referendumuri, cu dovezi care indică faptul că Rusia este principala sursă a acestor campanii’, a declarat pentru presă Andrus Ansip, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu piaţa unică digitală.


‘Trebuie să fim uniţi şi să ne unim forţele pentru a ne proteja democraţiile împotriva dezinformării’, a adăugat el, prezentând planul de acţiune pregătit de executivul european.

Comisia Europeană a anunţat că va ‘dubla’ în 2019 bugetul unei unităţi specializate de combatere a dezinformării şi de sensibilizare a opiniei publice, buget care va ajunge la 5 milioane de euro. Totodată, executivul european le-a cerut ţărilor europene să ia şi ele măsuri similare.

‘Sistemul de alertă rapidă’, care urmează să fie instituit până în luna martie anul viitor, va lua forma unei platforme digitale securizate. Statele membre şi instituţiile europene vor putea astfel să facă schimb de informaţii privind ‘încercări coordonate ale actorilor străini de a manipula’ dezbaterile democratice, potrivit unui document al Comisiei.

Facebook, Twitter, Google şi compania Mozilla au semnat în septembrie un ‘cod de bune practici’, fără caracter obligatoriu, prin care se angajează să distingă în mod clar conţinutul şi informaţiile publicitare, precum şi să închidă mai rapid conturi active false.

Citește și : Marea Britanie riscă să rămână blocată în negocieri interminabile cu UE din cauza backstop-ului

Semnatarii ‘trebuie să implementeze rapid şi eficient angajamentele asumate, concentrându-se asupra acţiunilor urgente în vederea alegerilor europene din 2019’, a cerut executivul european.

Facebook a fost ţinta a numeroase critici pentru faptul că nu a reuşit să detecteze campaniile de manipulare a alegerilor prezidenţiale americane din 2016, atribuite Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.