StiripesurseDiasporaRomânia este trimisă în faţa CJUE în cazul fraţilor Micula

România este trimisă în faţa CJUE în cazul fraţilor Micula

Publicat:

Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiei de a recupera în integralitate de la Viorel şi Ioan Micula şi de la grupul lor de societăţi ajutoare de stat ilegale în valoare de până la 92 de milioane euro, în conformitate cu decizia Comisiei din 2015, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit agerpres.

Printr-o hotărâre pronunţată de o instanţă de arbitraj în decembrie 2013 (Micula/România) s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiţii încheiat între România şi Suedia. România a anulat schema de ajutoare ca parte a procesului de aderare la UE în vederea respectării normelor europene privind ajutoarele de stat în legislaţia sa naţională.

Citeşte şi: Sediul CNN din New York a fost evacuat

Instanţa de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanţi, Viorel şi Ioan Micula, doi investitori cu cetăţenie suedeză, pentru că aceştia nu au beneficiat în întregime de schemă.

Cu toate acestea, în urma unei investigaţii amănunţite, la 30 martie 2015, Comisia a adoptat o decizie în care concluziona că suma plătită de România drept despăgubiri celor doi investitori şi societăţilor acestora încalcă normele UE privind ajutoarele de stat şi, în consecinţă, obliga România să recupereze despăgubirile de la beneficiari.


“Comisia a constatat că, prin faptul că a plătit despăgubiri reclamanţilor, România le-ar acorda avantaje echivalente cu cele furnizate prin schema de ajutoare incompatibilă”, subliniază Executivul comunitar.

Termenul pentru punerea în aplicare de către România a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, în conformitate cu procedurile standard, şi anume patru luni de la notificarea oficială a deciziei Comisiei. Până la recuperarea integrală a ajutorului ilegal, beneficiarii în cauză continuă să profite de un avantaj competitiv ilegal, motiv pentru care recuperarea trebuie să aibă loc cât mai curând posibil.

Citeşte şi: Conservatorii germani îşi aleg un nou lider în locul Angelei Merkel

România a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, după mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumătate din valoarea iniţială a ajutorului nu a fost încă recuperată şi deocamdată nu există nicio perspectivă de rambursare integrală imediată a ajutorului restant.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie pentru nepunerea în aplicare a deciziei Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

În conformitate cu jurisprudenţa constantă a UE, o decizie a Comisiei este obligatorie şi executorie şi în faţa instanţelor naţionale, iar recuperarea este reglementată de legislaţia naţională, cu condiţia ca aceasta să permită o recuperare imediată şi efectivă. În cazul de faţă, procesul de recuperare nu a avansat în ultimii ani, iar instanţele din România nu au respectat decizia de recuperare a Comisiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.