Un judecător argentinian a ordonat o anchetă asupra a 18 militari argentinieni suspectaţi că au torturat recruţi din subordinea lor în timpul Războiului Malvinelor împotriva Marii Britanii, în 1982, a informat sâmbătă presa de la Buenos Aires, relatează AFP, scrie Agerpres.
Aceasta este decizia anunţată de judecătorul federal adjunct Federico Calvete, cu biroul la Ushuaia – în extremitatea sudică a ţării -, capitala provinciei care include Arhipelagul Malvinelor în jurisdicţia sa.
Citește și : ‘Vestele galbene’: Zeci de mii de manifestanţi şi aproape 1000 de persoane reţinute pe teritoriul Franţei
Procurorul Marcelo Rapoport a cerut în mai încarcerarea şi o anchetă referitoare la 25 de militari, dar în final judecătorul a reţinut numai 18 dintre aceştia, însă fără date fixate şi fără ordin de arestare.
Procurorul îi acuzase pe militarii staţionaţi în arhipelag “că au ordonat şi comis diferite acte de tortură asupra recruţilor, sub pretextul de a controla presupuse acte de indisciplină provocate de lipsa alimentelor şi hainelor”.
Unul din actele de tortură cele mai frecvente, potrivit mărturiilor a numeroşi veterani, consta în legarea victimei de patru ţăruşi fixaţi în pământ, timp de mai multe ore, în cursul gerurilor hibernale sau “îngroparea” în zăpadă”.
Acest afacere, care a debutat în 2007, a luat proporţii deosebite odată cu declasificarea arhivelor forţelor armate legate de conflictul Malvinelor.
În total, 120 de soldaţi au denunţat asemenea acte vizând 95 de militari.
Citește și : Rouhani : Sancţiunile americane pot duce la un ‘potop de droguri, refugiaţi şi terorism’ spre Occident
Procuratura a reţinut numai 22 de acte de tortură comise pe Insula Gran Malvina (West Falkland) în rândul forţelor speciale Yapeyu.
Justiţia argentiniană urmează să stabilească dacă aceste fapte pot fi considerate crime împotriva umanităţii şi, în consecinţă, imprescriptibile.












