StiripesurseȘtirile zileiFBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special...

FBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special Mueller (James Comey)

Publicat:

Investigația FBI privind ingerințele electorale ruse s-a concentrat inițial asupra a patru cetățeni americani, scopul fiind acela de a afla dacă aceștia aveau legătură cu imixtiunile Moscovei în scrutinul prezidențial din 2016, a declarat James Comey, fost director al FBI, în Congresul SUA, scrie Mediafax.

Comey, care a fost audiat vineri în Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților, nu a dezvăluit identitatea cetățenilor americani vizați de anchetă, însă a precizat că Donald Trump nu se numără printre aceștia, potrivit The Associated Press.

Citește și : Protestele ”vestelor galbene” s-au extins în Belgia: Arestări, uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă la Bruxelles

“Am inițiat investigații vizând patru americani pentru a vedea dacă exista vreo legătură între ei şi eforturile Rusiei de a interveni”, a declarat Comey, potrivit transcriptului audierii, ce a fost publicat sâmbătă.

Comey a fost audiat de această comisie în cadrul anchetei privind acțiunile FBI în cursul campaniei electorale din 2016, când instituția a recomandat împotriva inculpării candidatei democrate Hillary Clinton și a demarat o investigație privind ingerințele electorale ruse.


Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile în acest caz.

Citește și : „Vestele galbene”: Preşedintele Emmanuel Macron, aşteptat să anunţe noi măsuri pentru ieşirea din criză

Donald Trump, preşedintele SUA, este suspectat că i-a cerut în februarie 2017 directorului FBI James Comey să oprească investigaţia care viza contactele fostului consilier pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn cu oficiali ruşi.

James Comey a fost demis de Donald Trump în mai 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.