StiripesurseȘtirile zileiFBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special...

FBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special Mueller (James Comey)

Publicat:

Investigația FBI privind ingerințele electorale ruse s-a concentrat inițial asupra a patru cetățeni americani, scopul fiind acela de a afla dacă aceștia aveau legătură cu imixtiunile Moscovei în scrutinul prezidențial din 2016, a declarat James Comey, fost director al FBI, în Congresul SUA, scrie Mediafax.

Comey, care a fost audiat vineri în Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților, nu a dezvăluit identitatea cetățenilor americani vizați de anchetă, însă a precizat că Donald Trump nu se numără printre aceștia, potrivit The Associated Press.

Citește și : Protestele ”vestelor galbene” s-au extins în Belgia: Arestări, uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă la Bruxelles

“Am inițiat investigații vizând patru americani pentru a vedea dacă exista vreo legătură între ei şi eforturile Rusiei de a interveni”, a declarat Comey, potrivit transcriptului audierii, ce a fost publicat sâmbătă.

Comey a fost audiat de această comisie în cadrul anchetei privind acțiunile FBI în cursul campaniei electorale din 2016, când instituția a recomandat împotriva inculpării candidatei democrate Hillary Clinton și a demarat o investigație privind ingerințele electorale ruse.


Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile în acest caz.

Citește și : „Vestele galbene”: Preşedintele Emmanuel Macron, aşteptat să anunţe noi măsuri pentru ieşirea din criză

Donald Trump, preşedintele SUA, este suspectat că i-a cerut în februarie 2017 directorului FBI James Comey să oprească investigaţia care viza contactele fostului consilier pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn cu oficiali ruşi.

James Comey a fost demis de Donald Trump în mai 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.