StiripesurseDiasporaDeveselu, GHIMPELE din coasta Rusiei. Sistemul antirachetă reprezintă o 'AMENINŢARE directă'

Deveselu, GHIMPELE din coasta Rusiei. Sistemul antirachetă reprezintă o ‘AMENINŢARE directă’

Publicat:

Amplasarea sistemului american antirachetă în România reprezintă o încălcare a Acordului Forţelor Nucleare Intermediare şi o ameninţare la adresa securităţii Rusiei, a declarat miercuri şeful departamentului pentru America de Nord din ministerul rus de Externe, Georgi Borisenko, relatează Sputnik, conform mediafax.

“Statele Unite au acuzat Rusia de aproximativ patru ani, dar nu au arătat nicio dovadă reală că încălcăm ceva, doar câteva imagini din Google Earth, care ar fi reprezentat câteva presupuse sisteme de lansare aflate la sol. Dar totul este foarte neclar, inclusiv de ce aceste sisteme ar trebui să acţioneze la o distanţă care încalcă Acordul Forţelor Nucleare Intermediare. Americanii înşişi au desfăşurat lansatoare la baza de apărare antirachetă din România, iar la anul vor desfăşura şi în Polonia lansatoare … a căror plasare la sol este interzisă de Acord. Ele pot fi instalate doar pe nave. Considerăm ceea ce se întâmplă drept o încălcare a Acordului Forţelor Nucleare Intermediare şi o ameninţare directă pentru noi”, a spus Borisenko.

Citeşte şi: Rusia ar putea cere americanilor să-şi reducă DRASTIC numărul diplomaţilor prezenţi la Moscova

Acordul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) a fost semnat în 1987 de către preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, şi preşedintele american Ronald Reagan. Înţelegerea interzice dezvoltarea, desfăşurarea şi testarea rachetelor balistice sau de croazieră lansate de la sol, pe o distanţă cuprinsă între 300 şi 3.400 de mile. Moscova şi Washingtonul s-au acuzat în mod repetat de încălcarea acordului.

Sistemul american de apărare antirachetă a fost amplasat în localitatea Deveselu şi se află sub comanda NATO. Proiectul a fost început în 2013 şi a devenit operaţional în 2016.


Recent, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că baza de la Deveselu este extrem de importantă pentru întreaga Alianţă, iar un sistem similar de apărare antirachetă va fi desfăşurat şi în Polonia, urmând să devină funcţional în 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.