StiripesurseDiasporaAlertă în Suedia! Autoritățile medicale anunță un posibil caz de Ebola

Alertă în Suedia! Autoritățile medicale anunță un posibil caz de Ebola

Publicat:

Un pacient a fost internat într-un spital din Suedia cu simptome care par să confirme un caz de Ebola, o boală extrem de contagioasă şi uneori mortală, care a declanşat deja mai multe epidemii în Republica Democrată Congo, au anunţat vineri autorităţile suedeze, citate de AFP, potrivit agerpres.

“Vom avea probabil rezultatele analizelor în această seară. Pentru moment, este doar o suspiciune, este posibil să fie vorba despre o altă boală”, au precizat într-un comunicat autorităţile medicale din regiunea Uppsala, a cărei capitală – oraşul omonim – se află la 70 de kilometri nord faţă de Stockholm.

Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

“Pacientul este tratat în secţia de boli contagioase a Spitalului Universitar din Uppsala şi este ţinut în izolare”, precizează acelaşi comunicat, fără să ofere alte detalii despre identitatea pacientului şi despre modul în care acesta a putut să contracteze maladia.

Bolnavul s-a prezentat mai întâi la spitalul din oraşul Enkoping, aflat în apropiere de Uppsala. El a fost izolat cu rapiditate şi apoi transferat. Serviciul de urgenţă al acelui spital a fost închis, iar angajaţii care au intrat în contact cu pacientul se află sub supraveghere, au precizat autorităţile medicale locale.


Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Epidemia de Ebola care este în plină desfăşurare în estul Republicii Democrate Congo a făcut deja peste 360 de morţi. Este cea de-a zecea epidemie de Ebola în această ţară după identificarea bolii, în 1976. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.