StiripesurseȘtirile zileiO echipă de cercetători australieni a fost blocată în Mexic de...

O echipă de cercetători australieni a fost blocată în Mexic de traficanții de droguri

Publicat:

Cercetători australieni au denunţat luni faptul că traficanţi de droguri mexicani îi împiedică să realizeze un studiu în scopuri medicale, asupra compuşilor din saliva liliecilor vampiri, interzicându-le accesul la unul din habitatele lor din această ţară, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Nu putem accede la locul nostru (de investigaţie) din Mexic pentru că ni s-a spus că această regiune este controlată de traficanţii de droguri”, a declarat Bryan Fry, expert la Universitatea din Queensland (UQ), fără a preciza despre ce loc este vorba.

Citelște și: Zi crucială pentru Brexit în parlamentul britanic

Un grup de cercetători al UQ a descoperit recent un nou tip de peptide care reglementează presiunea arterială în saliva liliecilor vampir (Diphylla ecaudata – foto), care trăiesc în unele părţi ale teritoriului din SUA, Mexic, Venezuela, Peru şi Brazilia. Fry a asigurat că aceste peptide pot revoluţiona tratamentele pentru diferite boli precum apoplexiile, hipertensiunea, bolile renale sau arsurile.

Când liliacul atacă gâtul sau crupa unui animal şi face o mică incizie cu dinţii săi foarte ascuţiţi, sângele este împiedicat să se închege, datorită unor compuşi anticoagulanţi din salivă.


Compuşii anticoagulanţi din saliva liliacului vampir au intrat recent în atenţia oamenilor de ştiinţă: o substanţă numită desmoteplază, extrasă din saliva acestei specii, este în curs de testare, spre a fi utilizată în tratamentul pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral, deoarece s-a dovedit că îmbunătăţeşte fluxul sanguin la nivelul creierului.

Citește și: Armata americană menține trupele la granița cu Mexicul

“Peptidele lor sunt o formă mutantă a calcitoninei (Calcitonin gene-related peptide, CGRP), un hormon uman secretat de glandele paratiroidiene folosit de organismul nostru pentru a relaxa vasele sanguine”, a explicat expertul.

“Peptidele liliecilor sunt neobişnuit de selective în modul de acţiune ceea ce le face mult mai utile, în sensul terapeutic, decât CGRP, deoarece au mai puţine efecte secundare”, a precizat Fry, subliniind importanţa liliecilor vampiri, care în multe cazuri sunt specii ameninţate cu dispariţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.