StiripesurseDiasporaGuvernul de la Roma adoptă venitul de cetăţenie și reforma pensiilor

Guvernul de la Roma adoptă venitul de cetăţenie și reforma pensiilor

Publicat:

Guvernul italian a adoptat joi seara decretele-lege privind crearea ‘venitului de cetăţenie'(Reddito di cittadinanza, RDC), care va fi acordat şi străinilor din Italia, precum şi scăderea vârstei de pensionare, cele două promisiuni-cheie ale celor două formaţiuni ale coaliţiei populiste aflate la putere, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Acest guvern îşi onorează promisiunile’, a afirmat premierul Giuseppe Conte, în cursul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu cei doi vicepremieri – Matteo Salvini (Liga, extrema dreaptă) şi Luigi Di Maio (Mişcarea 5 Stele, M5S, antisistem).

Citește și: Trump A ANULAT deplasarea delegației americane la Davos

‘Cabinetul de miniştri a decis să fondeze un nou stat al bunăstării’, a exclamat Di Maio.

Bugetul pe 2019 adoptat la sfârşitul lunii decembrie prevede o anvelopă de şapte miliarde de euro pentru RDC, principala promisiune a M5S, şi patru miliarde de euro pentru reforma sistemului de pensii, o măsură emblematică a Ligii.


RDC se adresează celor cinci milioane de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei în Italia, cu condiţia să nu fi locuit în străinătate în ultimii doi ani pentru italieni şi să fi locuit în Italia timp de cel puţin zece ani pentru străini.

Acest venit va fi de 780 de euro pe lună pentru o singură persoană, cu creşteri sau scăderi în funcţie de situaţia familiei, pe o perioadă de 18 luni.

În această perioadă, beneficiarii nu vor putea refuza mai mult de două oferte de locuri de muncă, dintre care a doua ofertă poate să ia în considerare un job la o distanţă de până la 250 km de casă, iar a treia ofertă vizând un loc de muncă oriunde pe teritoriul Italiei.

Reforma sistemului de pensii, denumită ‘Quota 100’, ia în considerare retragerea din câmpul muncii de la vârsta de 62 de ani şi 38 de ani de contribuţii, în timp ce legea actuală stabileşte vârsta de pensionare la 67 de ani.

Citește și : Theresa May nu se va duce la Forumul Economic de la Davos pentru a se consacra Brexitului

Guvernul estimează că 355.000 de persoane ar putea alege această opţiune din 2019, între care 130.000 de funcţionari, şi ia în considerare o infuzie de tineret pe piaţa muncii.

În următorii trei ani, ‘vom trimite un milion de persoane la pensie’, a afirmat Di Maio, în timp ce Salvini a insistat pe faptul că nu va exista ‘nicio penalizare şi nicio tăiere’ a pensiilor în cazul celor care vor alege să se pensioneze mai devreme. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.