StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

Washingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

Publicat:

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a lansat joi un apel Organizaţiei Statelor Americane (OSA) la recunoaşterea lui Juan Guaido ca “preşedinte interimar al Venezuelei”, dar fără să obţină unanimitatea celor 34 de membri activi ai acestei instituţii, relatează AFP, potrivit agepres.

În cursul unei reuniuni extraordinare a OSA la Washington, unde s-a invitat în ultimul minut, el a mai avertizat “regimul ilegitim” al lui Nicolas Maduro contra “oricărei decizii de utilizare a violenţei pentru a reprima tranziţia democratică paşnică”, cerând forţelor de securitate venezuelene să îl “protejeze” pe Juan Guaido.

Citeşte şi: Preşedintele venezuelean Maduro, susţinut de armată şi de Putin; Pompeo cere sprijin pentru ”preşedintele interimar” Juan Guaido

Miercuri, “Statele Unite l-au recunoscut cu mândrie pe preşedintele Adunării Naţionale, Juan Guaido, ca preşedinte interimar al Venezuelei”, a reamintit Mike Pompeo, mulţumind “numeroaselor alte ţări” care au luat aceeaşi decizie.

“A venit timpul ca OSA ca instituţie, în întregul său, să facă acelaşi lucru. Toate ţările membre ale OSA trebuie să ia partea democraţiei şi respectării statului de drept”, a insistat el.


Secretarul general al OSA, Luis Almagro, l-a felicitat miercuri pe Juan Guaido, dar în nume propriu.

Pe lângă Statele Unite, mai multe ţări de pe continentul american l-au recunoscut pe Juan Guaido: Canada, Brazilia, Columbia, Argentina, Chile, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Panama, Paraguay şi Peru. În schimb, Mexic şi Cuba şi-au menţinut sprijinul acordat lui Nicolas Maduro.

“Vremea dezbaterilor s-a încheiat. Regimul fostului preşedinte Nicolas Maduro este ilegitim. Regimul său este în faliment moral, incompetent în domeniul economic şi profund corupt şi nedemocratic”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Washington.

Citește și : Italia: Salvini, inculpat pentru sechestrare de persoane

După intervenţia lui Mike Pompeo, ţările membre ale OSA nu au ajuns însă la o poziţie comună. Un singur grup de 16 ţări, printre care SUA, Canada, Brazilia şi Argentina, a susţinut o declaraţie – fără caracter obligatoriu – în favoarea preşedintelui Adunării Naţionale venezuelene.

În retragere, reprezentantul Mexicului, Jorge Lomonaco, a cerut să fie precizat “statutul juridic” al lui Juan Guaido după autoproclamarea sa şi recunoaşterea exprimată de mai multe ţări.

“Acest comunicat nu este o declaraţie a OSA”, “este o operaţiune de propagandă vizând să justifice lovitura de stat”, a protestat la rândul său reprezentanta Venezuelei, Asbina Ixchel Marin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Oamenii de știință au descoperit ADN de mamut în excremente congelate de veveriță

Oamenii de știință au descoperit o vastă comoară de ADN animal antic, inclusiv cel al unor mamuți lânoși , acum dispăruți, în excremente de...

Studiu: Averile super-bogaților provoacă daune climatice de amploare

Persoanele foarte bogate care călătoresc prin lume cu avioane private și se relaxează pe iahturi, se numără printre cele mai ușor de identificat drept...

Ce ascunde Antarctica sub kilometri de gheață? O ‘capsulă a timpului’ i-a uimit pe cercetători

Sub calota glaciară a Antarcticii de Est, oamenii de știință au descoperit o „provincie uriașă în formă de evantai”. Cercetătorii spun că structura, ascunsă...

18 iunie: Ziua internaţională a picnicului, a sushi-ului şi a surfing-ului

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.