StiripesurseȘtirile zileiFBI-ul este luat la întrebări după arestarea în forță a lui...

FBI-ul este luat la întrebări după arestarea în forță a lui Roger Stone

Publicat:

Congresmenii republicani au cerut miercuri răspunsuri de la directorul FBI, Christopher Wray, în legătură cu arestarea de săptămâna trecută a lui Roger Stone, fost consilier de campanie al lui Donald Trump, relatează dpa, potrivit agerpres.

În scrisori separate către directorul FBI, şeful republicanilor din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor, Doug Collins, şi preşedintele republican al Comisiei Juridice din Senat, Lindsey Graham, şi-au exprimat îngrijorarea că agenţii FBI care au făcut arestarea, înarmaţi cu puşti M4, au făcut “o demonstraţie excesivă de forţă” pentru a reţine “un bărbat în vârstă” fără antecedente de fapte penale violente şi care transmisese că se predă de bună voie.

Citește și: Procurorii americani ‘se țin scai’ de jurați: ‘Nu-l lăsați pe El Chapo să scape!’

“Deşi sunt sigur că aceste tactici ar fi procedura standard de arest în cazul unui făptaş violent, am îndoieli privind necesitatea lor în acest caz”, a precizat Graham în scrisoarea către Wray.

“Opinia publică americană s-a săturat de circul mediatic din jurul investigaţiei procurorului special. Totuşi, modul în care s-a făcut această arestare nu pare decât să se adauge la acest spectacol”, a mai spus el.


Foşti şi actuali oficiali federali din domeniul aplicării legii au speculat că FBI l-a arestat pe Stone într-un raid înarmat desfăşurat în zori deoarece anchetatorii conduşi de procurorul special Robert Mueller ar fi considerat că Stone ar fi putut încerca să distrugă dovezi din locuinţa sa.

Cunoscut pentru retorica sa politică exagerată, Stone a comparat raidul de la locuinţa sa din Florida cu arestarea lordului mexican al drogurilor Joaquin ‘El Chapo’ Guzman şi cu operaţiunea de ucidere de către trupele speciale americane a lui Osama ben Laden în Pakistan.

Graham şi Collins au cerut de asemenea ca Wray să ofere documente care să detalieze orice comunicare între FBI şi CNN sau oricare altă instituţie media, prin care acestea a fost informate în avans despre planul de arestare.

Citește și: Un vas plin cu migranți a naufragiat în Marea Caraibilor: Șapte morți și 23 de dispăruți

Voci conservatoare şi organizaţii media au sugerat că cineva de la FBI sau din echipa lui Mueller a informat în avans CNN, care a putut să filmeze arestarea.

CNN a explicat că a anticipat raidul datorită “unor instincte bune, a unor indicii cheie, a peste un an de observare a intrărilor şi ieşirilor în tribunalul federal din Washington şi în biroul procurorului special, dar şi a unui dram de noroc în privinţa sincronizării”.

Stone a fost inculpat joia trecută pentru şapte capete de acuzare, printre care minţirea anchetatorilor, obstrucţionarea justiţiei şi corupere de martori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.