StiripesurseȘtirile zileiMoscova anunță retragerea Rusiei din Tratatul INF

Moscova anunță retragerea Rusiei din Tratatul INF

Publicat:

Federaţia Rusia se va retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) în următoarele şase luni, ca parte a răspunsului simetric dat retragerii SUA din acest tratat, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, informează Reuters, care citează agenţii de presă ruse, conform agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Rusia şi-a suspendat participarea la acest tratat, încheiat între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, după ce Washingtonul a anunţat că se va retrage din acesta după şase luni, exceptând situaţia în care Moscova va înceta să încalce prevederile pactului din 1987. Moscova neagă că ar încălca prevederile Tratatului INF.

Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Întrebat despre afirmaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, cu privire la posibilitatea de a încheia un nou Tratat INF, Serghei Lavrov a declarat că partea rusă şi-a spus deja opinia referitor la acuzaţiile americane, iar în ceea ce priveşte viitoare negocieri asupra tratatului sau asupra altui subiect care se referă la stabilitatea strategică şi controlul asupra armelor partea rusă a avut deja suficiente iniţiative.

“În condiţiile în care nu a urmat nicio reacţie” (din partea SUA), preşedintele Vladimir Putin i-a ordonat lui (Serghei Lavrov) şi ministrului rus al apărării Serghei Şoigu “să nu mai abordeze aceste subiecte şi să aştepte liniştit până când partenerii noştri occidentali se vor maturiza suficient pentru a reacţiona la propunerile noastre transmise demult”, a declarat Lavrov, citat de TASS.


Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Potrivit agenţiei de presă ruse, Donald Trump a declarat că SUA sunt gata să ia în calcul posibilitatea încheierii unui nou Tratat INF, cu condiţia extinderii participanţilor, inclusiv prin ralierea Chinei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.