StiripesurseDiasporaA crescut numărul beţivilor pe aeroporturile din UK. Au fost făcute...

A crescut numărul beţivilor pe aeroporturile din UK. Au fost făcute cu 50% mai multe arestări

Publicat:

Numărul arestărilor persoanelor aflate în stare de ebrietate pe aeroporturile din Marea Britanie şi în timpul zborurilor a crescut cu 50% într-un an, a dezvăluit luni postul BBC, citat de EFE, potrivit agerpres.

Între februarie 2016 şi februarie curent, 387 de persoane au fost arestate din acest motiv, faţă de 255 în intervalul februarie 2015 – februarie 2016.

Citeşte şi: Un britanic a adormit în avion şi s-a trezit la 8500 km de casă

Potrivit unei anchete realizate de BBC, peste jumătate din personalul de cabină care a participat la sondaj au recunoscut că au fost martori ale unor comportamente conflictuale în aeroporturile britanice din partea pasagerilor aflaţi în stare de ebrietate.

În acest sens, Ministerul de Interne ia în calcul adoptarea de măsuri legale pentru a controla această problemă.


Potrivit anchetei, unul din patru membri ai echipajelor de zbor a fost victima unui abuz fizic din partea unor călători.

În iulie 2016, industria aeronautică a introdus un cod de conduită la care au aderat majoritatea companiilor aeriene. Totuşi, ancheta BBC a relevat că peste un sfert dintre membrii echipajelor de zbor nu sunt la curent cu existenţa acestui cod, iar dintre cei care au aflat despre cod, 23% declară că nu funcţionează.

Citeşte şi: La presiunile Casei Albe, China sancţionează Coreea de Nord prin suspendarea importurilor

“Codul nu funcţionează. Ne confruntăm cu aceste incidente zilnic, săptămânal, lunar. În principal, problema principală o reprezintă alcoolul care este vândut în ‘duty free'”, a declarat un angajat al unei companii aeriene, sub rezerva anonimatului.

Un alt angajat a declarat că unele dintre rutele în care se înregistrează cel mai des astfel de incidente sunt cele care fac legătura între Marea Britanie şi oraşele spaniole Alicante, Ibiza şi Palma de Mallorca.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.