StiripesurseȘtirile zileiMbS a cerut un glonț pentru Jamal Khashoggi în 2017 (NYT)

MbS a cerut un glonț pentru Jamal Khashoggi în 2017 (NYT)

Publicat:

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (MBS), a afirmat în 2017 că va merge până la a folosi un “glonţ” împotriva jurnalistului Jamal Khashoggi dacă acesta din urmă nu încetează criticile la adresa regatului, a afirmat joi cotidianul New York Times, relatează AFP, potrivit agerpres.

La 2 octombrie, Jamal Khashoggi, critic al regimului saudit care colabora printre altele cu Washington Post şi locuia în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat în consulatul ţării sale la Istanbul de agenţi saudiţi veniţi special de la Riad.

Citește și: Cadavrul lui Emiliano Sala a fost identificat

Asasinarea sa a scufundat Arabia Saudită într-o gravă criză diplomatică şi cu siguranţă i-a pătat reputaţia prinţului moştenitor, acuzat de responsabili americani şi turci că a ordonat crima. Riadul impută asasinatul unor elemente “scăpate de sub control”.

Cotidianul newyorkez a citat responsabili – foşti şi actuali – americani şi străini având cunoştinţă despre rapoartele serviciilor de informaţii, potrivit cărora Mohammed bin Salman a făcut aceste afirmaţii în cursul unei discuţii cu unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Turki Al-Dakhil.


Conversaţia a fost interceptată de serviciile americane de informaţii care sunt pe punctul de a analiza mai mulţi ani de comunicaţii telefonice şi prin SMS ale prinţului, a afirmat New York Times.

În timpul discuţiei, MBS a afirmat că, dacă Jamal Khashoggi nu va reveni de bună voie în Arabia Saudită, atunci va trebui obligat cu forţa să se întoarcă, iar prinţul a declarat că este pregătit să facă acest lucru “cu un glonţ”, potrivit responsabililor citaţi de jurnal.

Citește și: Trump trebuie să spună Congresului cine este responsabil de moartea lui Khashoggi

Donald Trump trebuie să spună Congresului american vineri cel mai târziu pe cine consideră responsabil de asasinarea lui Jamal Khashoggi. Un grup de senatori americani – republicani şi democraţi – au activat o lege care îl obligă pe preşedinte să spună Congresului în termen de 120 de zile numele cetăţenilor străini pe care îi consideră responsabili de acest asasinat.

Întrebat în legătură cu această obligaţie, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Robert Palladino, a răspuns joi că guvernul american a sancţionat deja la jumătatea lui noiembrie 17 responsabili saudiţi. “Nu am nimic de adăugat acum”, a spus el, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.