StiripesurseDiasporaFranța - Alain Juppé acceptă să facă pare din Consiliul Constituţional

Franța – Alain Juppé acceptă să facă pare din Consiliul Constituţional

Publicat:

Primarul oraşului Bordeaux Alain Juppé a anunţat miercuri că a acceptat propunerea preşedintelui Adunării Naţionale Richard Ferrand de a face parte din Consiliul Constituţional, relatează AFP, scrie News.ro .

”Am hotărât, acum mai multe luni, să nu candidez în alegerile municipale din martie 2020. Contam să anunţ această decizie la o zi după alegerile europene, la sfârşitul lui mai. Nominalizarea mea va răsturna acest calendar”, a scris el într-un comunicat.

Citește și : Putin și Lukașenko, împreună la schi pe pistele de la Soci

”Cu o profundă emoţie, mă pregătesc să-mi părăsesc funcţia de primar şi preşedinte al metropolei Bordeaux, care mi-au procurat atâta bucurie. Le voi prezenta motivele mele locutorilor oraşului într-o conferinţă de presă joi”, a adăugat el.

De peste un an, fostul premier lăsa să planeze îndoiala asupra voinţei de a candida la un nou mandat în alegerile municipale.


El va rămâne drept primarul care a transformat oraşul Bordeaux, refăcând malurile fluviului Garonne, instalând tramvaiul şi inaugurând La Cité du vin, ceea a făcut din capitala Nouvelle Aquitaine un mare centru turistic.

Citește și : Jair Bolsonaro a fost externat de la spital și își va relua funcţia prezidenţială

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.