StiripesurseDiasporaGermania respinge apelul lui Mike Pence de a rupe acordul nuclear...

Germania respinge apelul lui Mike Pence de a rupe acordul nuclear cu Iranul

Publicat:

Germania a respins vineri ca fiind inacceptabil apelul formulat cu o zi înainte de vicepreşedintele american Mike Pence, pentru ca europenii să se retragă din acordul asupra programului nuclear iranian pe motiv că Teheranul destabilizează Orientul Mijlociu (OM), informează AFP, potrivit Agerpres.

“Împreună, cu britanicii, francezii şi întreaga UE, am găsit un mijloc pentru ca Iranul să rămână în acordul asupra programului său nuclear. Iar obiectivul nostru este fără arme nucleare, tocmai pentru că Iranul destabilizează regiunea”, a subliniat şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas.

Citește și : UE plănuieşte să-şi extindă sancţiunile împotriva Moscovei

Fără acest acord, “regiunea nu va mai fi sigură şi va face într-adevăr un pas în plus spre o confruntare deschisă”, a adăugat el, în timpul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, care reuneşte în fiecare an personalităţi din domeniul diplomaţiei şi al apărării din întreaga lume.

Joi, susţinând un discurs în cadrul unei conferinţe asupra Orientului Mijlociu care s-a desfăşurat la Varşovia, vicepreşedintele american a denunţat menţinerea de către europeni a acordului privind programul nuclear iranian şi iniţiativa Franţei, Germaniei şi Marii Britanii menită să le permită companiilor europene să opereze în continuare în Iran, în pofida sancţiunilor americane.


Mike Pence ar urma de asemenea să susţină un discurs la Conferinţa de la Munchen, sâmbătă.

Citește și : Trump declară „urgenţă naţională” în SUA (VIDEO)

Preşedintele Donald Trump a retras SUA, în 2018, din acordul asupra programului nuclear iranian, negociat de Administraţia lui Barack Obama, estimând că Teheranul încearcă să se doteze cu arme nucleare.

Potrivit europenilor, Iranul respectă acest acord care garantează ridicarea sancţiunilor economice în schimbul angajamentului său de a se limita strict la dezvoltarea unei industrii nucleare civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.