StiripesurseDiasporaMerkel : Dezarmarea este ceva ce ne priveşte pe toţi,...

Merkel : Dezarmarea este ceva ce ne priveşte pe toţi, negocierile trebuie să includă SUA, Rusia, Europa şi China

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a chemat sâmbătă la eforturi de dezarmare care să-i includă pe ruşi, americani, europeni, dar şi pe chinezi, în urma suspendării Tratatului ruso-american privind interzicerea forţelor nucleare intermediare (INF), relatează AFP, dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Dezarmarea este ceva ce ne priveşte pe toţi şi ne-am bucura dacă astfel de negocieri ar avea loc nu doar cu Statele Unite, Europa şi Rusia, dar şi cu China’, a afirmat cancelarul, cu ocazia conferinţei de securitate de la Munchen.

Citește și: Erdogan: Turcia nu a dezvăluit încă tot ceea ce ştie în cazul Khashoggi

În intervenţia sa, Angela Merkel a avertizat că structurile politice internaţionale sunt pe cale să se destrame: ‘Pur şi simplu, nu le putem distruge’, a declarat ea, într-o aparentă referire la preşedintele american Donald Trump.

‘Există foarte multe conflicte care ne provoacă’, a adăugat cancelarul, chemând la o cooperare globală sporită într-o serie de subiecte, de la relaţia cu Iran până la prevenirea unei alte crize a migranţilor, şi atrăgând atenţia că SUA trebuie să fie prudente faţă de o retragere rapidă din Afganistan.


‘Trebuie să gândim în structuri legate în reţele. Componenta militară este una dintre ele. Avem nevoie de NATO ca o ancoră de stabilitate în vremuri tulburi. Avem nevoie de ea ca o comunitate de valori’, a subliniat cancelarul german.

Angela Merkel a insistat, pe de altă parte, că industria germană de automobile nu constituie o ameninţare de securitate pentru Statele Unite.

‘Suntem mândri de automobilele noastre şi aşa ar trebui să fim’, a afirmat cancelarul, remarcând totuşi că multe dintre acestea au fost construite în SUA şi exportate în China.

Citeşte şi:  Numărul cazurilor de COVID-19 a depăşit pragul de 500.000 în India

‘Dacă acest lucru este văzut ca o ameninţare de securitate pentru Statele Unite, atunci suntem şocaţi’, a adăugat ea, în aplauzele asistenţei.

Citește și: Procurorul special Robert Mueller cere 24 de ani de închisoare în dosarul lui Donald Trump

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.