StiripesurseExterneAbuzurile sexuale ale preoților au fost date-n vileag de un raport...

Abuzurile sexuale ale preoților au fost date-n vileag de un raport publicat în Polonia

Publicat:

O fundaţie de susţinere a victimelor preoţilor pedofili din Polonia a publicat joi primul său raport, prezentat cu o zi înainte Papei Francisc, care informează asupra a 384 de cazuri documentate de abuzuri în această ţară catolică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Publicarea raportului de 27 de pagini coincide cu deschiderea joi de către Papa Francisc la Vatican a unui summit de patru zile privind lupta împotriva pedofiliei. Acest eveniment fără precedent a fost organizat în replică la o nouă serie de scandaluri izbucnite în Statele Unite, Chile şi în alte părţi ale lumii, care au exacerbat criza generată de preoţii care au comis abuzuri asupra minorilor, care afectează deja de zeci de ani Biserica Catolică.

Citește și: Chiar dacă Trump a anunțat retragerea totală, SUA mențin 200 de soldați în Siria

Fundaţia “Nu vă fie frică”, creată în 2013, menţionează în raportul său cazurile a 85 de preoţi condamnaţi pentru acte de pedofilie, a altor 88 de clerici menţionaţi în presă şi 95 denunţaţi de victimele lor. Raportul menţionează de asemenea 24 de arhiepiscopi şi episcopi polonezi acuzaţi de Fundaţie că ascund aceste abuzuri în diecezele lor.

“Aşteptăm demisiile în cadrul ierarhiei ecleziastice poloneze. În caz contrar, nimic nu se va schimba”, a declarat Agata Diduszko-Zyglewska, unul dintre autorii raportului care descrie în detaliu cazurile “cele mai scandaloase” în care preoţi pedofili erau “protejaţi” de episcopi sau alţi superiori.


Întrebat de jurnalişti, purtătorul de cuvânt al Episcopatului polonez a recunoscut că nu a citit raportul Fundaţiei.

Citește și: Fiii lui El Chapo sunt inculpați și ei pentru trafic de droguri

“Fiecare persoană botezată are dreptul să trimită o scrisoare papei, iar Sfântul Scaun are posibilitatea de a verifica dacă este adevărat sau nu”, a declarat părintele Pawel Rytel-Adrianik.

Episcopatul polonez a adoptat în urmă cu 10 ani regula de “zero toleranţă” pentru pedofilie şi a anunţat publicarea viitoare a propriului său raport pe baza datelor colectate începând din 1989 în toate diecezele din ţară. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.