StiripesurseDiasporaMarea Britanie alocă poliţiei 100 de milioane de lire pentru combaterea...

Marea Britanie alocă poliţiei 100 de milioane de lire pentru combaterea atacurilor cu arme albe

Publicat:

Regatul Unit a alocat poliţiei 100 de milioane de lire sterline (peste 116 milioane de euro) pentru combaterea atacurilor cu arme albe, a anunţat miercuri ministrul de finanţe Philip Hammond, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată “în mod excepţional”, împreună cu premierul Theresa May, a precizat Hammond în parlamentul de la Londra, unde a prezentat o declaraţie privind bugetul.

Citește și : Rusia va începe operarea la întreaga capacitate a două noi termocentrale în Crimeea (surse Reuters)

Fondurile permit plata orelor suplimentare pentru poliţiştii care luptă cu un fenomen pe care ministrul l-a caracterizat drept “epidemie”.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că din aprilie 2017 până în 2018, în Anglia şi Ţara Galilor au fost ucişi cu arme albe 285 de oameni – cel mai grav bilanţ din 1946, când a început publicarea acestor date. Un sfert dintre victime au fost bărbaţi cu vârste între 18 şi 24 de ani.


Guvernul britanic va mai aloca 970 de milioane de lire începând din aprilie, pentru recrutarea şi formarea poliţiştilor, a reamintit Hammond. Până la intrarea în serviciu a noilor membri ai forţelor de ordine, sunt însă necesare măsuri imediate, a insistat el.

Cabinetul May a fost criticat pentru scăderea efectivelor poliţiei, în contextul indignării publice provocate de o serie de atacuri mortale cu cuţite, comise de adolescenţi. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a insistat în ultimele zile ca ministrul de finanţe să deblocheze fonduri pentru combaterea flagelului, care afectează în mod special capitala.

Citește și : DaVinci500/ Italia discută cu Franţa pentru a „prelua” Mona Lisa, glumeşte Matteo Salvini

Theresa May a fost ministru de interne între 2010 şi 2016, înainte de a ajunge premier, reaminteşte AFP. Ea este criticată frecvent pentru reducerea numărului de poliţişti cu 21.600, în perioada 2010-2018, consemnată într-un raport parlamentar din octombrie anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.