StiripesurseSintezeSaudiții NU vor o anchetă internațională în cazul Khashoggi

Saudiții NU vor o anchetă internațională în cazul Khashoggi

Publicat:

Regatul saudit i-a deferit justiţiei pe autorii uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi, a declarat joi şeful Comisiei pentru drepturile omului din Arabia Saudită, care a respins orice rol internaţional în ancheta privind acest asasinat, potrivit Reuters, transmite și agerpres.

Bandar bin Mohammed Al-Aiban a declarat într-o reuniune a Consiliului ONU pentru drepturile omului la Geneva că cei acuzaţi de ‘crima odioasă’ şi de un ‘accident nefericit’ la Consulatul saudit din Istanbul la 3 octombrie trecut au participat la trei audieri în prezenţa avocaţilor lor, dar nu a dat nume sau detalii.

Citește și: Capul clanului Gambino, ASASINAT în fața casei sale din New York

‘Ceea ce au transmis unele media în ceea ce priveşte necesitatea de a internaţionaliza unele dintre aceste probleme este ceva ce noi nu acceptăm pentru că astfel de solicitări echivalează cu un amestec în afacerile noastre interne şi în sistemul nostru judiciar’, a afirmat acesta în cadrul unui forum la Geneva.

Treizeci de ţări, inclusiv toate cele 28 de state membre ale UE, au cerut săptămâna trecută Arabiei Saudite să coopereze cu o anchetă condusă de Naţiunile Unite în cazul uciderii lui Khashoggi, un critic virulent al prinţului moştenitor şi editorialist la Washington Post.


Jamal Khashoggi a fost ucis cu bestialitate la 3 octombrie anul trecut, după ce a mers la Consulatul ţării sale din Istanbul pentru demersuri administrative legate de căsătoria sa cu o cetăţeană turcă.

Citește și: Guvernul venezuelean anunță remedierea penei de curent

La sfârşitul anului trecut, un purtător de cuvânt al procurorului saudit a declarat că 11 saudiţi au fost inculpaţi şi deferiţi justiţiei pentru a fi judecaţi în acest caz, pentru cinci dintre ei autorităţile cerând pedeapsa capitală.

Unele guverne occidentale l-au acuzat pe prinţul moştenitor Mohammed bin Salman de a fi implicat în această crimă, dar Riadul respinge cu fermitate orice implicare a acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.