StiripesurseȘtirile zileiBărbatul care a înjunghiat un preot într-o biserică din Montreal este...

Bărbatul care a înjunghiat un preot într-o biserică din Montreal este de origine română

Publicat:

Bărbatul suspectat că l-ar fi atacat pe preotul unei biserici din Montreal a fost acuzat de tentativă de omor cu mână înarmată, potrivit media canadiene, scrie Agerpres.

Acesta este Vlad Cristian Eremia, de origine română, şi a compărut sâmbătă în faţa instanţei din Montreal, audierea fiind transmisă prin videoconferinţă, informează portalul Lapresse.ca.

Citește și : „Vestele galbene”, actul 19: 31 de arestări şi o femeie grav rănită – FOTO VIDEO

Bărbatul de 26 de ani, bărbos, cu părul tuns scurt, a fost reprezentat de un avocat din oficiu. El va trebui să suporte o evaluare psihosocială înaintea viitoarei audieri, luni. Instanţa s-a opus punerii sale în libertate.
.
Agresorul, ale cărui motivaţii nu se cunosc deocamdată, s-a repezit în plină slujbă religioasă vineri asupra părintelui Claude Grou, aplicându-i lovituri de cuţit. Părintele Grou, în vârstă de 77 de ani, a fost rănit uşor.


Atacatorul a fost reţinut rapid de poliţie, care a evocat un “gest izolat”, comis de un tânăr cunoscut poliţiei.

Părintele Grou a putut părăsi spitalul vineri seara şi îşi va lua câteva zile de odihnă înainte de a-şi relua atribuţiile a indicat biserica într-un comunicat sâmbătă, precizând că rănile sale sunt “superficiale”.

Citește și : Zeci de mii de oameni, în centrul Londrei – Se cere un nou referendum pentru Brexit (VIDEO)

Potrivit ziarului canadian Pagini româneşti, Vlad Cristian Eremia a fost acuzat în 2017 într-un caz de hărţuire criminală, dar a fost achitat. El este şomer şi a declarat faliment în 2016, având o datorie de peste 16.000 dolari, scrie sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.