StiripesurseDiasporaParlamentul german îşi alege noul preşedinte

Parlamentul german îşi alege noul preşedinte

Publicat:

Parlamentarii germani nou aleşi se vor întruni marţi în prima lor sesiune, după ce conservatorii cancelarului Angela Merkel au câştigat alegerile legislative naţionale din 24 septembrie, dar fără să obţină majoritatea în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal), scrutin la care partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a reuşit să intre în forul legislativ al ţării, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

La sesiunea de astăzi, ce va reuni 709 deputaţi, urmează să fie ales preşedinte al Bundestag-ului actualul ministru de finanţe Wolfgang Schaeuble (75 de ani), parlamentarul cel mai vârstnic al ţării, în locul lui Norbert Lammert.

Nu este clar cine va fi vicepreşedinte al Bundestag-ului. Partidul Social-Democrat (SPD), care va fi în opoziţie pentru prima dată în ultimii patru ani, are în vedere să propună pentru acest post candidaţi, inclusiv pe fostul lider al grupului parlamentar Thomas Oppermann şi pe fostul ministrul al sănătăţii Ulla Schmidt.

Citeşte şi: Noua conducere a Partidului Comunist Chinez va fi prezentată miercuri

AfD, care are 94 de mandate în noua legislatură după ce a obţinut 13% din voturi, l-a propus pe Albrecht Glaser pentru postul de vicepreşedinte al Bundestag-ului. În trecut, Glaser a fost criticat în legătură cu controversatele sale declaraţii despre Islam.


DPA aminteşte că mii de persoane au ieşit duminică în stradă la Berlin pentru a protesta faţă de intrarea AfD în Bundestag, susţinând că aceasta îi va oferi unui grup antiimigraţionist o platformă pentru a promova opinii rasiste şi xenofobe.

Conservatorii cancelarului Merkel – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) – caută să formeze o coaliţie tripartită împreună cu Partidul Liber-Democrat (FDP, pro-business) şi ”Verzii” (ecologiştii).

Citeşte şi:  Germania nu poate exclude folosirea gazoductului Nord Stream 2 ca mijloc de presiune politică

Primele negocieri formale au avut loc vinerea trecută şi se aşteaptă ca ele să continue marţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.