Prim-ministrul irlandez, Leo Varadkar, a folosit antetul oficial pentru o scrisoare de admiraţie adresată cântăreţei Kylie Minogue, scrie The Guardian, scrie News.ro .
Varadkar a trimis un mesaj scris de mână în care spunea că este „un mare fan” al vedetei pop australiene, căreia i-a propus să se întâlnească înainte de concertul pe care ea urma să îl susţină în octombrie 2018 la Dublin.
Citește și : Trump dă startul celei de-a 70-a aniversări a NATO, pe fondul controverselor legate de bugetul Alianţei
„Dragă Kylie, voiam doar să îţi trimit un scurt mesaj înainte de concertul de la Dublin. Îl aştept cu nerăbdare. Sunt un mare fan! Înţeleg că vei sta la hotelul Merrion, care se află chiar peste stradă de biroul meu. Dacă doreşti, mi-ar plăcea să te întâmpin personal în Irlanda”.
Cabinetul prim-ministrului a blocat de două ori cererea în baza legii privind liberul acces la informaţii făcută de Extra.ie, înainte ca Varadkar să îşi dea consimţământul.
Iniţial, biroul prim-ministrului a blocat cererea pentru că scrisoarea a fost trimisă „în nume personal” şi nu „privea chestiuni care ţin de funcţia prim-ministrului”.
Kylie Minogue a fost nevoită să anuleze concertul menţionat în scrisoarea lui Varadkar, din cauza unei infecţii la nivelul sistemului respirator, însă l-a sunat personal pentru a se scuza şi cei doi s-au întâlnit în luna decembrie, când show-ul fusese reprogramat..
În urma evenimentului, Varadkar a fost nevoit să nege acuzaţiile că ar fi primit mâncare gratuit la concert. „Nu este adevărat. Nu a existat mâncare, doar am băut ceva şi am plătit. Am chitanţa pentru a dovedi”, a scris el atunci pe Twitter.
Citește și : Premierul grec Alexis Tsipras efectuează o vizită ”istorică” în Macedonia de Nord
Varadkar a ţinut prima pagină a publicaţiilor internaţionale, luna trecută, când şi-a adus partenerul de viaţă, Matthew Barrett, la întâlnirea cu vicepreşedintele american Mike Pence şi a vorbit despre homofobie şi discriminarea persoanelor din comunitatea LGBT.










