StiripesurseDiasporaM.Britanie: Camera Comunelor a respins organizarea unei noi runde de voturi...

M.Britanie: Camera Comunelor a respins organizarea unei noi runde de voturi pentru alternative la acordul Brexit

Publicat:

Camera Comunelor a respins miercuri la o diferenţă de un singur vot organizarea unei a treia runde de ”voturi orientative” (”indicative votes”) asupra unor propuneri menite să ofere posibile soluţii alternative acordului de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul, dar care a fost respins până în prezent de trei ori de legislativul de la Londra, informează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

În urma numărării voturilor s-a constatat o egalitate deplină a voturilor pentru şi împotrivă, câte 310 fiecare. Dar, conform convenţiilor Camerei Comunelor, preşedintele acesteia, John Bercow, a votat împotrivă, astfel că iniţiativa unei noi runde de voturi a fost respinsă.

Citește și : Consiliul Constituţional algerian confirmă demisia preşedintelui Bouteflika

Precedentele două serii de voturi orientative s-au încheiat de fiecare dată cu respingerea tuturor amendamentelor propuse, care sugerau posibile soluţii de ieşire din impas, de la anularea Brexitului sau organizarea unui nou referendum şi până la ieşirea din UE fără un acord. Printre celelalte variante respinse s-au regăsit diferite variante de relaţii cu UE post-Brexit, precum o uniune vamală sau aranjamente asemănătoare modelului canadian sau norvegian de relaţii cu UE.

În timp ce se desfăşura şedinţa Camerei Comunelor, premierul conservator Theresa May a avut o întâlnire cu liderul Partidului Laburist (de opoziţie), Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la o înţelegere care să permită în final votarea acordului de retragere din UE şi despre care guvernul conservator admite că ar putea duce la un Brexit mai “blând”.


Citește și : Ankara nu va renunţa la achiziţionarea sistemului antirachetă rusesc S-400 (şeful diplomaţiei turce)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.