StiripesurseȘtirile zileiParisul se opune unei noi amânări a Brexitului dacă Londra nu...

Parisul se opune unei noi amânări a Brexitului dacă Londra nu are o susţinere politică credibilă

Publicat:

Franţa şi-a exprimat din nou opoziţia faţă de o nouă amânare a Brexitului dacă Marea Britanie nu va prezenta un plan concret care să aibă susţinerea Camerei Comunelor, susţinând că, fără un astfel de plan, Marea Britanie pare să aleagă un Brexit fără acord, scrie The Guardian, potrivit News.ro .

Premierul britanic Theresa May i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, vineri pentru a-i cere ca Brexitul să fie amânat până pe 30 iunie pentru a avea timp să obţină susţinerea parlamentului.

Citește și : Trump va lipsi din nou de la dineul „plictisitor” şi „prea negativ” al corespondenţilor la Casa Albă

Răspunzând scrisorii lui May, Amelie de Montchalin, ministrul francez pentru Afaceri Europene, a afirmat într-un comunicat: „Consiliul European a luat o decizie clară pe 21 martie … o altă amânare cere ca Marea Britanie să vină cu un plan clar şi o susţinere politică credibilă”. Consiliul va decide apoi care vor fi condiţiile pentru acea amânare, a precizat ea.

„În absenţa unui astfel de plan, vom considera că Marea Britanie a ales să părăsească UE într-o manieră dezordonată”, a afirmat ea.


Tusk face campanie printre celelalte state membre ale UE să accepte o amânare „flexibilă” de un an existând opţiunea ca Marea Britanie să părăsească blocul european mai devreme dacă acordul va fi ratificat de parlament. Tusk ar fi descris planul ca fiind „singura cale rezonabilă”.

De Montchalin a afirmat că Parisul a citit „cu interes scrisoarea lui May către preşedintele Tusk. După cum a scris şi prim-ministrul, impasul curent nu este în interesul nici al Marii Britanii, nici al UE. Nu poate continua”.

În scrisoarea trimisă lui Tusk, după două zile de discuţii cu Partidul Laburist, May a afirmat că ambele partide acceptă că este nevoie ca acordul retragerii să fie aprobat însă nu au ajuns la un acord privind viitoarea relaţie.

Citește și : Erdogan: Turcia va cumpăra rachetele ruseşti S-400. Argumentele SUA sunt foarte eronate

Dacă acest lucru nu este posibil, May a afirmat că speră să ajungă la un acord cu laburiştii privind un proces pentru ca parlamentul să aleagă între mai multe opţiuni iar ambele părţi s-au angajat să respecte rezultatele votului.

Acest lucru ar permite parlamentului să ratifice acordul, să aprobe legislaţia necesară şi să părăsească UE înainte de 22 mai, astfel încât Marea Britanie să nu participe la alegerile europarlamentare, a precizat May.

Purtătorul de cuvânt al lui May a afirmat, după ce a fost întrebat de ce premierul cere o dată care a fost respinsă deja (30 iunie), că există „circumstanţe diferite acum” şi că May s-a angajat să nu caute o amânare mai lungă de atât.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.