StiripesurseDiasporaGermania va menţine politica de echilibru bugetar până în 2021

Germania va menţine politica de echilibru bugetar până în 2021

Publicat:

Partidele politice germane care negociază formarea unui nou guvern de coaliţie s-au pus de acord, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru menţinerea echilibrului bugetar până în 2021 şi pentru continuarea politicilor impuse de Wolfgang Schaeuble, informează AFP. 

Acordul de principiu cu privire la viitoarea politică bugetară şi financiară a guvernului, încheiat de negociatorii conservatorilor conduşi de cancelarul Angela Merkel, liberalii din FDP şi ecologiştii, rămâne unul foarte fragil. Deocamdată cele trei formaţiuni sunt în faza negocierilor exploratorii pentru a evalua fezabilitatea unei astfel de coaliţii guvernamentale în trei şi nimic nu este garantat până la semnarea unui acord final, care ar urma să aibă loc până la sfârşitul anului.

Cu toate acestea, faptul că cele trei formaţiuni, cu poziţii de pornire atât de îndepărtate, au ajuns atât de rapid la un compromis cu privire la un subiect atât de sensibil cum este politica bugetară constituie o surpriză.

Cele trei partide politice “vor un buget echilibrat” la nivel federal în timpul următorului mandat, care se va întinde până în toamna lui 2021, indică un document adoptat de CDU, aliaţii săi bavarezi CSU, FDP şi ecologişti. Formaţiunile s-au înţeles astfel să continue politica bugetară riguroasă impusă în ultimii ani de fostul ministru de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, care a făcut din absenţa deficitelor punctul crucial al politicii sale. Germania înregistrează de mai mulţi ani excedente bugetare la nivel federal.

Acest acord de principiu riscă însă să nu fie apreciat de principalii parteneri europeni ai Germaniei, precum Franţa, sau de Fondul Monetar Internaţional, care solicită de mai mulţi ani Germaniei să cheltuie mai mult pentru a susţine cererea şi creşterea economiei europene.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.