StiripesurseDiasporaExtremismul de dreapta, cea mai mare preocupare a ministrului de interne...

Extremismul de dreapta, cea mai mare preocupare a ministrului de interne german

Publicat:

Extremiştii de dreapta sunt în prezent cea mai mare preocupare a ministrului de interne german Horst Seehofer, mai mare chiar decât extremiştii de stânga sau extremiştii islamişti, potrivit unui interviu acordat de înaltul oficial german cotidianului elveţian Neue Zuercher Zeitung, transmite sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

“Cu toţii sunt periculoşi. Dar extremismul de dreapta mă îngrijorează cel mai mult în acest moment”, a declarat politicianul conservator german, adăugând că autorităţile din ţara sa au descoperit şi dejucat peste 10 atacuri extremiste în ultimul an.

Citește și : Mexic: Un judecător a fost ucis în cursul unui atac comis asupra unui comisariat de poliţie din statul Guanajuato

Seehofer a amintit că Partidul Naţional Democrat (NPD, de extremă dreapta) nu a mai primit finanţare de la stat în urmă cu un an.

Partidul, unul periferic pe scena politică germană, este cunoscut pentru glorificarea conducătorilor celui de-al treilea Reich şi pentru că trivializează crimele naziste. NPD nu este reprezentat la nivel naţional şi este considerat în mare parte desuet, pe fondul creşterii în popularitate a Alternativei pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), cel mai mare partid de opoziţie din Germania.


Citește și : Demonstrație de forță a lui Aleksandar Vucic – Zeci de mii de simpatizanţi s-au reunit la Belgrad

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.