StiripesurseȘtirile zileiA MURIT episcopul contestatar francez Jacques Gaillot

A MURIT episcopul contestatar francez Jacques Gaillot

Publicat:

Episcopul contestatar francez Jacques Gaillot, care a apărat în cadrul Bisericii cauza persoanelor divorţate, a homosexualilor şi a imigranţilor, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 87 de ani, transmite joi AFP care citează Conferinţa Episcopilor din Franţa, scrie agerpres.

Jacques Gaillot a murit la Paris, miercuri după-amiază, în urma unei scurte suferinţe, a declarat pentru AFP o rudă a episcopului. “A murit liniştit, senin, înconjurat de cei dragi”, a adăugat această sursă.

Citeşte şi: Treisprezece femei îl acuză pe actorul francez Gerard Depardieu de violenţe sexuale (presă) – Black News

Dieceza de Evreux (vest), al cărei episcop a fost timp de 13 ani, a anunţat recent că Jacques Gaillot suferea de cancer pancreatic.

El a fost demis din funcţii de Vatican în ianuarie 1995 din cauza poziţiilor sale neortodoxe în cadrul Bisericii, intens mediatizate, cu privire la persoanele homosexuale sau la hirotonisirea bărbaţilor căsătoriţi.


După ce a fost dat afară din dieceza de Evreux, el a fost numit cu titlu onorific episcop “in partibus” de Partenia, o dieceză din Mauritania dispărută în secolul al V-lea. Gaillot a făcut apoi din această dieceză “virtuală” un instrument de apărare pentru cei excluşi, precum persoane fără acte sau fără adăpost.

În septembrie 2015, el a fost primit de papa Francisc, în faţa căruia a apărat cauza persoanelor divorţate, a homosexualilor şi a imigranţilor.

“Dincolo de anumite luări de poziţie care ar fi putut diviza, ne amintim că el, înainte de toate, a rămas preocupat de cei mai săraci şi marginalizaţi”, a declarat miercuri seară Conferinţa Episcopilor din Franţa pentru AFP.

Citeşte şi: Xi Jinping cere armatei chineze să consolideze pregătirea pentru ‘lupta reală’ – Black News

Născut la 11 septembrie 1935 la Saint-Dizier (est), fiu al unor negustori de vinuri, Jacques Gaillot era licenţiat în teologie şi a absolvit Institut Supérieur de Liturgie (ISL). A fost hirotonisit în martie 1961, după ce a fost mobilizat timp de 28 de luni în Algeria.

“A continuat până de curând să meargă la persoane arestate în închisoare şi era încă preşedinte de onoare al Droits devant”, o asociaţie pentru apărarea drepturilor persoanelor excluse şi a celor fără adăpost, co-fondată de Jacques Gaillot, a declarat pentru AFP o rudă a episcopului decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.