StiripesurseDiasporaAcademia Diplomatică din Ungaria oferă un program unic de diplomaţie corporativă

Academia Diplomatică din Ungaria oferă un program unic de diplomaţie corporativă

Publicat:

Academia Diplomatică din Ungaria a lansat un program de instruire pentru directorii marilor companii, care este unic în regiune, a declarat preşedintele academiei pentru ediţia de luni a cotidianului Magyar Hirlap, informează MTI, potrivit agerpres.

Programul complex de diplomaţie corporativă propune un curs de şase luni, care combină cele patru module de economie, politică, dezvoltarea competenţelor şi formare tematică interactivă, a declarat Orsolya Pacsay-Tomassich (foto), secretar de stat în Ministerul de Externe de la Budapesta.

Vezi şi: Minneapolis stă pe un butoi cu pulbere după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr de culoare – VIDEO – Black News

Cursul de 120 de ore din acest an a fost conceput în parteneriat cu Deloitte, General Electric (GE) Ungaria, Hell Energy, OTP Bank, Richter Gedeon şi Tungsram.

“Obiectivul nostru este să oferim managerilor şi reprezentanţilor companiilor ungare cunoştinţe cu privire la regulile de protocol, tehnicile de negociere şi mediul juridic şi administrativ din regiune. Modul în care sunt capabili să rezolve situaţii potenţiale de conflict va face, de asemenea, o diferenţă. Cursanţii vor învăţa cum să dobândească aceste abilităţi prin coaching personalizat, exerciţii de situaţie şi proiecte”, a mai spus Pacsay-Tomassisch.


Citeşte şi: Mai mulţi oameni au fost ÎMPUŞCAŢI într-un liceu din Tennessee – Black News

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.