StiripesurseDiasporaAcademia Suedeză a numit doi membri noi după scandalul sexual în...

Academia Suedeză a numit doi membri noi după scandalul sexual în care a fost implicată

Publicat:

Academia Suedeză a numit vineri doi noi membri ca parte din eforturile instituţiei de a restabili încrederea după scandalul sexual în care a fost implicată şi de a-şi relua misiunea de selecţie a câştigătorului premiului Nobel pentru Literatură, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Pentru prima dată după multe decenii, seria de premii Nobel de anul acesta nu a inclus distincţia pentru literatură după ce, în urma unui scandal vizând acuzaţii de viol, mai mulţi membri au demisionat sau s-au retras din Academie, lucru care a făcut imposibilă alegerea unui câştigător anul acesta.

Citește și : Judecătorul Brett Kavanaugh a primit vot favorabil în Senatul Statelor Unite

Academia a anunţat într-un comunicat că i-a numit pe Eric Runesson, un judecător suedez la Curtea Supremă, şi pe Jila Mossaed, o scriitoare de origine iraniană, pentru a servi ca membri ai prestigiosului for.

Au existat voci care au solicitat demisia din rândurile membrilor a Katarinei Frostenson, soţia bărbatului care se află în centrul scandalului, dar acest subiect nu a fost menţionat în comunicat.


Soţul acesteia, Jean-Claude Arnault, a fost condamnat luni la doi ani de închisoare pentru viol. Arnault a negat acuzaţiile şi a formulat apel la sentinţă.

Preşedintele Fundaţiei Nobel a spus săptămâna trecută pentru Reuters că Academia ar putea să nu mai fie instituţia care decernează Nobelul pentru Literatură dacă nu ia măsuri suplimentare în urma scandalului.

Maniera în care Academia a gestionat scandalul a dus la demisia a doi dintre cei 18 membri ai săi, iar mulţi alţii au refuzat să mai ia parte la lucrări, printre aceştia aflându-se şi Frostenson.

Citește și : Trump îl acuză pe Soros de finanţarea militanţilor anti-Kavanaugh

Întrucât efectivul forului a scăzut la 10 membri, iar statutul prevede că deciziile importante, cum ar fi alegerea de noi membri, se pot lua cu votul a 12 membri, unii dintre cei care s-au retras de la lucrări au fost de acord să participe la procedura de vot pentru ocuparea locurilor vacante.

Academia are un minus de şase membri activi, deşi doar doi dintre aceştia au demisionat efectiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.