StiripesurseȘtirile zileiAccident feroviar în Tunisia! Sunt morţi şi răniţi!

Accident feroviar în Tunisia! Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

Cel puţin două persoane au murit şi 34 au fost rănite în deraierea unui tren de noapte în estul Tunisiei, a anunţat miercuri compania de căi ferate, relatează AFP, potrivit agerpres.

Accidentul s-a produs la puţin timp după miezul nopţii când un tren care asigura legătura între Tunis şi Gabes (sud) a deraiat la sosirea în oraşul Msaken, la circa 150 km de capitală.

Citeşte şi: Eșecul lui Scholz stimulează extrema dreaptă germană – Black News

Mecanicul de tren şi-a pierdut viaţa când locomotiva s-a răsturnat la intrarea în gara din Msaken. Trei vagoane au deraiat ulterior, provocând moartea unui pasager şi rănirea a 34, a precizat Societatea naţională a căilor ferate tunisiene (SNCFT), într-un comunicat.

Spitalizaţi în urma accidentului, 28 de răniţi au putut fi externaţi după ce au beneficiat de îngrijirile necesare. Ceilalţi şase necesită investigaţii suplimentare, dar starea lor nu provoacă îngrijorare, potrivit aceleiaşi surse.


“A fost deschisă o anchetă pentru a elucida circumstanţele şi cauzele accidentului şi a stabili responsabilităţile”, a adăugat SNCFT.

Acest accident are loc la 15 luni după ce o coliziune între două trenuri la sud de Tunis s-a soldat cu circa o sută de răniţi în martie 2022.

În decembrie 2016, cinci persoane au murit şi peste 50 rănite în aceeaşi zonă în urma unei coliziuni între un autobuz de transport public şi un tren, din cauza infrastructurii deficitare.

Citeşte şi: Un atac militar contra Suediei nu poate fi exclus – Black News

În urma acestui accident, CEO-ul SNCFT din acea perioadă a fost demis.

În iunie 2015 Tunisia a cunoscut una dintre cele mai mari drame feroviare din istoria recentă, când 18 persoane au murit într-un accident între un tren şi un camion la El Fahes, la circa 60 km sud de Tunis. Coliziunea a fost provocată de un defect de semnalizare la trecerea la nivel cu calea ferată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.