StiripesurseȘtirile zileiAccident minier în Pakistan, soldat cu nouă morţi şi un supravieţuitor

Accident minier în Pakistan, soldat cu nouă morţi şi un supravieţuitor

Publicat:

Un miner a fost găsit în viaţă, însă alţi nouă au fost găsiţi decedaţi după ce un incendiu i-a blocat duminică la peste 1.200 de metri adâncime într-o mină de cărbune în sud-vestul Pakistanului, au anunţat marţi autorităţile pakistaneze, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am găsit nouă cadavre”, a declarat pentru AFP Abdullah Shahwani, un înalt funcţionar al provinciei Belucistan, unde a avut loc accidentul. Minerul supravieţuitor a fost grav rănit, a adăugat înaltul funcţionar.

Citește și : Trei inculpări în cazul asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia

Purtătorul de cuvânt al guvernului din această provincie, Liaquat Shahwani, a confirmat acest bilanţ.

În timp ce 11 mineri lucrau duminică seara la peste 1.200 de metri sub pământ, un incendiu s-a declanşat din cauza unui scurtcircuit, ceea ce a provocat propagarea de monoxid de carbon, gaz toxic, în interiorul minei. Un miner a fost salvat rapid, însă speranţele de viaţă ale colegilor săi păreau a fi minime, după cum a declarat luni un salvator pentru AFP.


Accidentul s-a produs într-o regiune montană situată la circa 35 de kilometri est de Quetta, capitala Belucistanului, cea mai săracă provincie din Pakistan, în pofida bogăţiilor sale subterane.

Citește și : Dezbaterea de evaluare a bilanţului Preşedinţiei României a Consiliului UE a început în Parlamentul European

Mina de cărbune este administrată de Pakistan Mineral Development Corporation, proprietatea statului.

Majoritatea minelor de cărbune din provincie au reputaţia unor norme de securitate şi instalaţii precare. Mai multe accidente mortale asemănătoare au avut loc aici în trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.