StiripesurseDiasporaAcord de coaliţie în Germania : Portofoliul Finanţelor trece la social...

Acord de coaliţie în Germania : Portofoliul Finanţelor trece la social democraţi

Publicat:

Portofoliul Finanţelor în următorul Guvern german este promis social democraţilor, o ruptură de era conservatorului Wolfgang Schaeuble, campion al ortodoxiei bugetare atât în ţara sa cât şi în Europa, transmite AFP.

Renunţarea la portofoliul Finanţelor, care în ultimii opt ani a fost vârful de lance al partidului CDU condus de Angela Merkel, este o dovadă a concesiilor făcute de cancelar pentru a ajunge la un acord de coaliţie cu social democraţi şi a putea rămâne la putere, potrivit agerpres.

Plecarea în decembrie 2017 a fostului titular al postului de ministru de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, care va rămâne în memoria multor state europene drept omul care a încercat să excludă Grecia din zona euro, a anunţat deja “o adevărată schimbare de mentalitate în rândul conducătorilor germani”, subliniază Frédéric Ducrozet, economist la Pictet Wealth Management. Înlocuirea lui Schaeuble cu un social democrat constituie o nouă etapă.

Citește și : Turcia îndeplinește toate criteriile cerute de UE pentru liberalizarea vizelor

Câştigarea portofoliului Finanţelor ar trebui să ajute conducerea partidului social democrat să îşi convingă baza să aprobe o nouă coaliţie cu dreapta, cea de-a treia după 2005, în pofida rezervelor exprimate în interiorul partidului.


Însă, această schimbare nu înseamnă neapărat o schimbare totală a doctrinei bugetare a Germaniei, unde echilibrul conturilor publice este o adevărată dogmă iar îngrijorările potrivit cărora germanii vor trebui să plătească derapajele bugetare ale altor state europene sunt încă vii.

Primarul oraşului Hamburg, Olaf Scholz, 59 de ani, este cel care va prelua conducerea Ministerului Finanţelor. “Un pragmatic, probabil cel mai apropiat de linia fostului ministru Schaeuble din interiorul partidului social democrat”, subliniază Florian Hesse, analist la banca Berenberg.

Însă, sosirea unui social democrat în fruntea finanţelor Germaniei ar putea trimite un nou semnal Europei. Acordul convenit miercuri pentru formarea unui guvern de coaliţie aduce un sprijin propunerilor de reformă ale zonei euro susţinute de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Acordul de coaliţie sprijină propunerea franceză privind înfiinţarea unui buget al zonei euro pentru investiţii comune, după ce timp de mai multe luni conservatorii conduşi de Angela Merkel au ignorat acest subiect.

Pe plan intern, ascensiunea partidului social democrat la conducerea Finanţelor precum şi la Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale va da acestui partid marja de manevră necesară pentru a-şi pune în aplicare promisiunile de justiţie socială din campanie. Social democraţii insistă de asemenea pe o majorare a cheltuielilor pentru educaţie, locuinţe şi infrastructura de sănătate, în pofida mediului de afaceri din Germania, care critică proiectele de cheltuieli.

De asemenea, social democraţii vor încerca să respingă ideea scăderii impozitelor pe companii, o ideea care se propagă în Germania mai ales după reforma fiscală americană. “O linie roşie pentru SPD este o scădere masivă a impozitelor după model american. Ideea lor este să nu cadă victimă maladiei Trump”, susţine Frédéric Ducrozet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.