StiripesurseDiasporaAcord între Georgia şi SUA privind un nou program de antrenament...

Acord între Georgia şi SUA privind un nou program de antrenament militar

Publicat:

SUA şi Georgia s-au pus de acord luni asupra unui nou program de antrenament militar menit să ajute statul din Caucaz să-şi protejeze mai bine frontierele, cu prilejul vizitei secretarului american al apărării, Lloyd Austin, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Un protocol de acord privind o nouă cooperare militară şi un nou program de antrenament a fost semnat de Lloyd Austin, care efectuează un turneu în regiunea Mării Negre, şi omologul său georgian Djuanşer Burciuladze.

Citește și : India înregistrează cel mai mic număr de infecţii din ultimele opt luni

Primul şef al Pentagonului care se deplasează în această ţară din 2014, Austin a pledat pentru o susţinere consolidată a Georgiei, care cere de mai mulţi ani să devină membru cu drepturi depline al NATO, o aspiraţie care nu este văzută cu ochi buni de Moscova.

Trupele ruse sunt staţionate în două regiuni separatiste georgiene – Abhazia şi Osetia de Sud – iar Rusia se opune oricărei decizii care merge în sensul evoluţiei statutului în NATO al Georgiei de la ţară parteneră la membru deplin.


“SUA condamnă ocupaţia rusă din Georgia, care continuă, şi tentativele sale de a-şi extinde influenţa asupra regiunii Mării Negre prin intermediul unei constrângeri militare şi a unor activităţi nefaste”, i-a spus Lloyd Austin prim-ministrului georgian, Irakli Garibaşvili.

“Susţinerea noastră pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei este de neclintit”, a subliniat el.

SUA derulează programe militare de mai mulţi ani împreună cu armata georgiană, concentrându-se asupra interoperabilităţii cu NATO şi a apărării teritoriale. Programul actual urma să se încheie în decembrie.

“Am semnat un document foarte important care ne duce la un nou stadiu de cooperare cu SUA. El contribuie la întărirea capacităţilor de apărare a Georgiei şi asigură cel mai înalt nivel de disuasiune şi compatibilitate cu standardele NATO”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Burciuladze.

Citește și : Tensiuni tot mai mari pe axa Bruxelles – Moscova: Rusia îşi SUSPENDĂ la NATO!

După Georgia, Lloyd Austin se va deplasa în alte două ţări riverane Mării Negre, Ucraina şi România, cu acelaşi mesaj de susţinere în contextul presiunii Rusiei.

Pentagonul percepe această regiune drept un potenţial punct fierbinte, în special după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, notează AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.