StiripesurseDiasporaAcordul nuclear iranian: Putin consideră că ”nu este totul pierdut”;...

Acordul nuclear iranian: Putin consideră că ”nu este totul pierdut”; Macron speră că SUA vor reveni la negocieri

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, că speră că omologul său american Donald Trump va reveni la negocierile privind acordul nuclear iranian însă, pentru moment, companiile franceze trebuie să decidă singure cum să reacţioneze la reintroducerea de către SUA a sancţiunilor împotriva Teheranului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Liderul francez a spus că are datoria să continue colaborarea cu preşedintele SUA şi a descris relaţia sa cu Trump ca fiind puternică chiar dacă există şi “chestiuni asupra cărora există divergenţe”.

Citește și : Vladimir Putin: Lumea nu are nevoie de războaie comerciale şi nici măcar de armistiţii comerciale, ci de o pace comercială

Macron a evocat în acest sens, decizia ‘greşită’ a preşedintelui Trump de a muta la Ierusalim ambasada SUA în Israel. ‘Am spus deschis că aceasta a fost o decizie greşită. Nu cred că trebuie să destabilizăm situaţia în această regiune’, a indicat preşedintele francez, potrivit agenţiei EFE.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la Sankt Petersburg, referindu-se la decizia Washingtonului de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul, că deciziile unilaterale luate de ţări precum Statele Unite nu conduc la niciun rezultat şi sunt întotdeauna contraproductive.


Putin a estimat că atitudinea schimbătoare a Washingtonului cu privire la acordurile internaţionale după alegerea de noi preşedinţi americani generează neîncredere.

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a afirmat că “nu este totul pierdut” pentru salvarea acordului nuclear semnat cu Teheranul în 2015, subliniind că Donald Trump rămâne deschis negocierilor, în pofida retragerii din acord, relatează AFP.

Citește și : Ungaria: Viktor Orban vrea să interzică protestele în apropierea locuinţelor politicienilor

Citeşte şi:  Incendiile din Portugalia au au devastat 177.000 de hectare de pădure şi 265.000 de hectare acoperite cu vegetaţie de mici dimensiuni

“Preşedintele american nu închide uşa negocierilor, el spune că există multe lucruri care nu se regăsesc în acest document, însă nu exclude să găsească un acord cu Iranul”, a afirmat Putin. “Mi se pare că nu este totul pierdut”, a adăugat el.

Totodată, Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru dialog cu Statele Unite, însă demersul unui posibil summit cu preşedintele SUA nu avansează deocamdată şi este înconjurat de probleme. El a adăugat că problemele referitoare la Iran şi Coreea de Nord reprezintă motive în plus pentru un dialog între Washington şi Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.