StiripesurseDiasporaAcțiune în forță - Poliţia spaniolă a ocupat centrul de telecomunicaţii...

Acțiune în forță – Poliţia spaniolă a ocupat centrul de telecomunicaţii al guvernului catalan cu o zi înainte de referendum

Publicat:

Poliţia spaniolă a ocupat sâmbătă centrul de telecomunicaţii al guvernului catalan înainte de referendumul pentru independenţă planificat să aibă loc duminică, au informat autorităţile locale, relatează Reuters. 

Zeci de mii de catalani sunt aşteptaţi să voteze duminică la referendumul de autodeterminare care nu va avea însă caracter legal fiind interzis de Curtea Constituţională spaniolă. Madridul a trimis mii de poliţişti în regiunea din nord-estul Spaniei pentru a împiedica organizarea consultării populare.

Cu toate acestea, liderul catalan Carles Puigdemont a declarat vineri pentru Reuters că referendumul va merge înainte indiferent de măsurile luate de autorităţile de la Madrid.

Sâmbătă, un purtător de cuvânt al guvernului catalan a afirmat că cel puţin patru ofiţeri de poliţie au intrat în centrul de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei al guvernului regional din Barcelona, şi urmează să rămână acolo timp de două zile.

Vineri, Înalta Curte de Justiţie din Catalonia a ordonat poliţiei să împiedice organizarea votului electronic. Curtea a ordonat de asemenea Google să închidă o aplicaţie care oferea informaţii referitoare la referendumul privind independenţa Cataloniei.


Poliţia şi Ministerul de Interne spaniol nu au putut confirma această acţiune a forţelor de ordine.

De la începutul lunii septembrie, Spania traversează cea mai gravă criză politică din aproape 40 de ani. La 6 septembrie, parlamentul catalan a votat o lege pentru organizarea acestui referendum în pofida interdicţiei sale de către Madrid, argumentând că separatiştii îl reclamă din 2012.

Majoritatea locuitorilor din această regiune din nord-estul Spaniei, reprezentând 20% din PIB, doreşte un referendum legal, chiar dacă sunt divizaţi în privinţa independenţei.

Guvernul conservatorului Mariano Rajoy şi justiţia au decis să îl interzică, forţele de ordine blocând accesul la secţiile de votare.

Citeşte şi:  Google, dat în judecată în Canada pentru practici anticoncurenţiale

Poliţia şi Garda Civilă spaniole au confiscat aproape 10 milioane de buletine de vot şi vreo 45.000 de convocări pentru reprezentanţii în birourile de vot. În plus, 59 de site-uri de promovare sau de informare privind referendumul au fost închise.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.