StiripesurseDiasporaAcţiunile Rusiei în zona Mării Negre repoziționează regiunea în agenda de...

Acţiunile Rusiei în zona Mării Negre repoziționează regiunea în agenda de priorități a NATO (James Appathurrai)

Publicat:

Acţiunile Rusiei în zona Mării Negre, în special anexarea Crimeei, urmată de consolidarea dispozitivului militar în această peninsulă şi de operaţiunile tipice de ‘război hibrid’, au schimbat echilibrul în această regiune, a declarat marţi la Bucureşti James Appathurrai, adjunct al asistentului secretarului general al NATO pentru afaceri politice şi politica de securitate şi reprezentantul special al secretarului general pentru Caucaz şi Asia Centrală, potrivit agerpres.

‘Când am ajuns în NATO, acum multă vreme, zona Mării Negre nu era chiar pe lista primelor priorităţi pentru că structura apartenenţei era diferită, Bulgaria şi România nu erau membri NATO la acel moment şi, în al doilea rând, mediul ameninţărilor nu era acelaşi (…) şi, în al treilea rând, statele membre NATO la acel moment nu au considerat că există un rol pe care să-l joace zona Mării Negre într-un mod semnificativ. Lucrurile s-au schimbat foarte mult în acest sens, cred că securitatea nord-atlantică este legată strâns de securitatea Mării Negre’, a menţionat Appathurrai la Forumul Atlantic-Black Sea Security – “Bracing for the Storm – Is United Western Action Possible?”, organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Divizia de Diplomaţie Publică a NATO şi biroul din Bucureşti al German Marshall Fund al Statelor Unite.

Citește și : Vladimir Putin: ‘Suntem pe deplin deschişi să lucrăm împreună cu Europa’

‘Marea Neagră a fost subiectul summitului de la Varşovia, în iulie 2016, când liderii au spus că activităţile şi politicile recente ale Rusiei au redus stabilitatea şi au crescut impredictibilitatea şi au pus în pericol mediul de securitate, şi deci ne vom concentra pe această regiune, care face parte din agenda NATO acum’, a asigurat mai departe oficialul NATO.

‘Cu anexarea Crimeei, Rusia a mutat foarte mult echipament militar în Crimeea şi continuă să facă acest lucru (…) Avem aşadar rachete aer-aer, rachete anti-navale şi submarine, război electronic dezvoltat, toate aceste lucruri schimbă echilibrul de securitate din regiune’, a sintetizat el în continuare noul context militar regional creat de anexarea Crimeii, amintind de asemenea că, astfel, Rusia foloseşte zona Mării Negre şi pentru a-şi proiecta puterea în Orientul Mijlociu.


Referindu-se tot la iniţiativele Rusiei, el a evocat şi alte acţiuni care în evaluarea Alianţei sunt un ‘model de comportament de destabilizare’, precum ‘finanţarea partidelor politice’ sau ‘tentative de a distruge unitatea’ în unele ţări. ‘Şi observăm o astfel de campanie din partea Rusiei în toată regiunea. Este ceva care trebuie să fie în atenţia noastră şi trebuie să reacţionăm la acest lucru. Este ceea ce la NATO numim ‘război hibrid’, adică ne uităm la acel spectru de ameninţări mai departe de conflictul tradiţional. Toţi aliaţii ne-am concentrat foarte mult pe acest lucru şi de aceea vrem să consolidăm cooperarea cu UE. Această regiune trebuie să fie atentă la acest lucru, pentru că există o campanie intensificată din partea Rusiei’, a explicat Appathurrai.

Citește și : Partidele de stânga din Germania cer expulzarea noului ambasador american de la Berlin

Totuşi, Alianţa doreşte relaţii bune cu Rusia, astfel că are o ‘abordare, pe de o parte de descurajare şi, pe de altă parte, de dialog’, a asigurat el mai departe, descriind drept ‘destul de pozitivă’ ultima întâlnire desfăşurată în cadrul Consiliului NATO-Rusia. ‘Avem un oarecare progres, o oarecare evoluţie în acest sens, dar vrem un dialog constructiv cu Rusia şi avem speranţe în acest sens, dar trebuie să avem grijă şi de apărare, prezenţa NATO se consolidează în zona Mării Negre într-un mod defensiv şi proporţional’, a mai menţionat oficialul NATO.

El a apreciat rolul ‘activ’ jucat de România pentru ‘a creşte importanţa regiunii Mării Negre în NATO şi pentru faptul că a jucat un rol central în aceasta prin brigada (multinaţională a NATO n.red) care a fost înfiinţată’. ‘Deci, România nu numai că vorbeşte, dar şi acţionează în NATO’, a conchis Appathurrai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.