Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg se îndreaptă către New York cu un velier fără emisii de carbon

Publicat:

Greta Thunberg, tânăra reprezentantă a luptei împotriva încălzirii globale, se îndrepta către New York, la bordul unui velier de cursă, fără emisii de carbon, condus de către un membru al familiei princiare din Monaco, relatează AFP, potrivit news.ro .

Această traversare de două săptămâni urmează să-i permită să asiste la summitul mondial ONU, prevăzut în septembrie în megalopolisul american.


Citește și : Ayatollahul Ali Khamenei l-a primit pe purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi din Yemen

Suedeza, în vârstă de 16 ani, care se află la originea grevei mondiale la şcoală în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice, a refuzat să se ducă cu avionul, din cauza emisiilor de carbon pe care le generează acest mijloc de transport.

Pierre Casiraghi, fiul prinţesei Caroline de Monaco, i-a propus atunci să-i pună, gratuit, la dispoziţie un vapor în vederea parcurgerii celor 3.000 de mile marine (aproximativ 5.500 de kilometri) şi promovării mesajului peste Atlantic.

În Statele Unite, ”mulţi oameni nu înţeleg şi nu acceptă ştiinţa”, a declarat pentru AFP înainte de plecare adolecenta, pe care părul lung o face să arate mai tânără decât în realitate. ”Voi face ceea ce fac mereu: să-i ignor şi să le spun ceea ce spune ştiinţa”.

Obiectivul său este ”să creeze o mişcare de opinie mondială, pentru ca oamenii să se adune şi să facă presiune asupra liderilor”.

”TEFERI LI NEVĂTĂMAŢI”

Malizia II, velierul de 18 metri lungime, condus de Pierre Casiraghi şi iahtmanul german Boris Herrmann, este echipat cu panouri solare şi turbine submarine care permit generarea elctricităţii care alimentează instrumentele de navigaţie, pilotul automat, desalinizatoare şi un laborator de testare a nivelului de dioxid de carbon (CO2) al apei.

Singurul consumator de energie fosilă de la bord este un mic cuptor cu gaz, folosit la încălzirea apei în vederea pregătirii hranei vegan liofilizate.

Conceput pentru curse, vaporul poate atinge până la 25 de noduri (70 de kilometri) pe oră, însă căpitanul intenţionează să navigheze mai încet. ”Obiectivul este să ajungem teferi şi nevătămaţi la New York”, a declarat pentru AFP Hermann, în timp ce făcea ultimele pregătiri de plecare, în portul Plymouth, de unde Malizia II a plecat miercuri.

Citește și : Opozanţii Brexitului ‘colaborează’ cu Uniunea Europeană (Boris Johnson)

Chila de 4,5 metri a navei face puţin probabil ca aceasta să se răstoarne.

Înaintea acestei aventuri, Greta Thunberg nu a mai navigat vreodată. Ea a avut rău de mare prima oară, luni, în largul Plymouth, însă activista nu este îngrijorată de traversare, în pofida unui confort de bază.

La bordul velierului strâmt, o găleată de plastic joacă rolul de toaletă. Patru paturi au fost instalate, pentru Greta, tatăl său şi un cineast care realizează un documentar despre lupta sa. Hermann şi Casiraghi dorm pe rând în al patrulea.

”Nu poţi să ai pretenţii atunci când traversezi Atlanticul gratuit”, a subliniat cea care a petrecut deja ore în tren, străbătând Europa, pentru a-şi răspândi mesajul. ”Sunt recunoscătoare pentru ceea ce am”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.