StiripesurseDiasporaActiviştii Greenpeace au lansat artificii în incinta unei centrale nucleare franceze...

Activiştii Greenpeace au lansat artificii în incinta unei centrale nucleare franceze – VIDEO

Publicat:

Activişti ai organizaţiei non-guvernamentale Greenpeace au lansat artificii din perimetrul centralei nucleare de la Cattenom, în estul Franţei, scopul acţiunii fiind acela de a trage un semnal de alarmă în legătură cu vulnerabilitatea acestor obiective în cazul unui atac, informează postul France24, potrivit mediafax.

“Activiştii noştri au lansat artificii în perimetrul unui centrale nucleare franceze. Aceste instalaţii sunt vulnerabile”, se afirmă într-un mesaj postat pe Twitter de organizaţia Greenpeace.

La scurt timp după acţiunea Greenpeace, EDF, compania de energie care administrează centrala, a transmis că activiştii au fost reţinuţi înainte de a putea pătrunde în zona nucleară, precizând că siguranţa obiectivului nu a fost afectată.

“Activiştii Greenpeace la faţa locului. Opriţi de poliţie. Nu au avut acces la zona nucleară. Siguranţa instalaţiilor nu a fost afectată”, a scris EDF pe Twitter.

Greenpeace a comunicat că artificiile au fost lansate de la baza unui bazin de depozitare a combustibilului uzat, unde sunt depozitate barele de combustibil radioactiv după epuizarea lor.


Roger Spautz, un oficial Greenpeace din Luxembourg, a declarat că, joi dimineaţa, în jurul orei locale 5.30 (ora României, 6.30), aproximativ cincisprezece activişti au pătruns în perimetrul centralei şi au trecut de două bariere de securitate pentru a ajunge la clădirea unde este depozitat combustibilul uzat.

Greenpeace a avertizat marţi în legătură cu măsurile de securitate deficitare de la centralele nucleare din Belgia şi Franţa, punând accent în special pe lipsa unei protecţii adecvate în cazul bazinelor de depozitare a combustibilului uzat.

Citeşte şi:  Premierul R.Moldova s-a întâlnit cu comisarul UE pentru Justiţie

EDF a respins imediat concluziile raportului, afirmând într-un comunicat că centralele nucleare administrate de companie sunt “sigure, în mod adecvat monitorizate şi foarte bine protejate” şi precizând că în mod constant evaluează rezistenţa acestora la acţiuni infracţionale şi terorism.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.