StiripesurseȘtirile zileiActivitatea benzinăriilor Lukoil ar putea fi prelungită

Activitatea benzinăriilor Lukoil ar putea fi prelungită

Publicat:

Prezența rețelei de benzinării Lukoil pe piața produselor petroliere din Republica Moldova ar putea fi extinsă pentru o perioadă de încă șase luni. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că activitatea companiei ar putea fi prelungită până la data de 29 octombrie, decizia fiind motivată de necesitatea de a menține stabilitatea aprovizionării cu carburanți, în special în regiunile unde nu există alte alternative de alimentare, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, măsura este analizată în contextul în care gigantul petrolier deține o cotă semnificativă de peste 20% din totalul stațiilor de alimentare din țară. Impactul unei eventuale retrageri imediate ar fi resimțit cel mai acut în zonele rurale și în anumite raioane unde LUKOIL este singurul operator prezent, o sistare bruscă a activității putând lăsa comunități întregi fără acces la benzină și motorină.

La sfârşitul anului trecut, Ministerul Energiei anunţase că Lukoil își poate continua activitatea în retail până în primăvara 2026.

Atunci, Trezoreria Statelor Unite, prin biroul OFAC, a emis o licență suplimentară pentru partea de retail a companiei Lukoil, prelungind posibilitatea de funcționare a benzinăriilor până în martie sau aprilie 2026.

Potrivit lui Junghietu, această decizie venise ca urmare a discuțiilor comerciale purtate de Lukoil cu mai mulți potențiali cumpărători ai activelor din Republica Moldova, proces care poate dura până la șase luni, având în vedere complexitatea operațiunilor companiei în regiune și în lume.


Măsura avea menirea să asigure continuitatea serviciilor pentru consumatori și stabilitatea sectorului, în timp ce se finalizează procesul de tranzacție a activelor Lukoil în Republica Moldova.

Sancțiunile impuse în octombrie 2025 de Statele Unite asupra companiilor Lukoil și Rosneft au marcat o schimbare importantă în sectorul energetic. Aceste măsuri au vizat atât companiile-mamă, cât și filialele lor, afectând activitățile de explorare, producție, rafinare și rețeaua de benzinării. Măsurile au fost adoptate pentru a limita sprijinul financiar pe care aceste companii îl ofereau economiei ruse, implicată în războiul din Ucraina.

Citeşte şi:  Italia anunţă că negociază cu mai mulţi cumpărători vânzarea rafinăriei din Sicilia a Lukoil

În consecință, Lukoil a început să-și vândă activele internaționale, inclusiv benzinăriile din Europa, pentru a evita impactul sancțiunilor. În Republica Moldova, autoritățile au monitorizat atent situația pentru a asigura aprovizionarea cu carburanți și pentru a gestiona posibile ajustări pe piața locală, în timp ce operatorii privați au preluat treptat activitățile de retail.

Această serie de sancțiuni a forțat țările dependente de companii rusești să-și regândească strategiile energetice și să se adapteze rapid la noile condiții de pe piață, subliniind importanța securității și diversificării aprovizionării cu energie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Toate tezele de licență și master vor fi verificate cu un soft antiplagiat

Toate tezele de licență și de master din Republica Moldova vor fi verificate, începând din acest an, printr-un soft național antiplagiat, după ce autoritățile...

Copiii neanderthalieni creşteau mai rapid decât cei de Homo sapiens (studiu)

Copiii sugari de neanderthalieni creşteau mai repede decât omologii lor umani moderni, probabil ca o adaptare la viaţa într-un mediu rece şi aspru, sugerează...

Viitorii studenți descoperă ofertele educaționale de la USMF

Absolvenți de liceu din întreaga țară au participat sâmbătă la Ziua ușilor deschise organizată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”....

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.