StiripesurseSintezeAdministraţia Biden cere Israelului să ofere explicaţii privind distrugerea clădirii din...

Administraţia Biden cere Israelului să ofere explicaţii privind distrugerea clădirii din Gaza în care erau companii media

Publicat:

Administraţia Joseph Biden a cerut Israelului să ofere explicaţii privind distrugerea, într-un raid aerian efectuat sâmbătă, a unui imobil din Fâşia Gaza în care erau sediile locale ale unor companii media internaţionale, Washingtonul precizând că până acum Guvernul israelian nu a oferit dovezi, potrivit agerpres

“Imediat după atac, noi am cerut detalii suplimentare referitoare la justificarea acestei acţiuni. Eu nu am văzut niciuna dintre informaţiile furnizate. Îi voi lăsa pe alţii să transmită dacă au fost oferite informaţii şi să ofere evaluările asupra acestor informaţii”, a declarat luni secretarul de Stat american, Antony Blinken, citat de agenţia Associated Press.

Citește și : Numărul de infectări zilnice din India începe să scadă pentru prima dată în ultimele 25 de zile

Secretarul de Stat american a îndemnat atât Israelul, cât şi grupurile islamiste palestiniene să protejeze civilii, în special copiii, în confruntările militare, argumentând că statul evreu are o “respondabilitate specială” în acest sens, deoarece este un naţiune “democratică”. “Israelul are o responsabilitate specială pentru protejarea civililor în timpul operaţiunilor de apărare, iar acest lucru înseamnă mai mult ca sigur protejarea jurnaliştilor” a atras atenţia Antony Blinken, conform cotidianului Times of Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.