StiripesurseDiasporaAeroportul din insula La Palma, redeschis după ce a fost închis...

Aeroportul din insula La Palma, redeschis după ce a fost închis din cauza norului de cenuşă emanat de vulcanul Cumbre Vieja

Publicat:

Aeroportul din insula spaniolă La Palma, din arhipelagul Canarelor, s-a redeschis duminică, la 24 de ore după ce a fost închis din cauza norului imens de cenuşă emanat de vulcanul Cumbre Vieja, a anunţat compania care gestionează aeroporturile spaniole (Aena), potrivit AFP, scrie agerpres.  

Datorită lucrărilor de “curăţare a cenuşii” efectuate în timpul nopţii, “aeroportul din La Palma este din nou operaţional”, a precizat Aena pe contul său de Twitter. Prin urmare, zborurile se pot relua “cu acordul prealabil” al autorităţilor de control al traficului aerian, a adăugat aceasta.

Citește și : Producţia românească Blue Moon a câştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

Operatorul aeroportuar spaniol recomandă totuşi călătorilor să consulte compania aeriană cu care vor călători pentru a se informa despre situaţia zborului lor înainte de a merge la aeroport.

Aeroportul din La Palma a fost închis sâmbătă din cauza acumulării de cenuşă pe piste. Decizia a dus la formarea unor cozi lungi în portul din Santa Cruz de La Palma, călătorii încercând să plece cu feribotul către insulele vecine, inclusiv spre Tenerife.


Închiderea aeroportului din La Palma a coincis cu o intensificare generală a activităţii vulcanului Cumbre Vieja, care a intrat în erupţie duminica trecută.

Această situaţie a condus la evacuarea unei alte părţi a insulei sâmbătă, numărul rezidenţilor nevoiţi să îşi părăsească casele în ultima săptămână depăşind în prezent 6.200.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Copernicus, sistemul european de măsurători geospaţiale, lava a distrus până acum 461 de clădiri – dintre care 41 în ultimele 24 de ore – şi a acoperit 212 hectare de teren de pe această insulă a cărei principală activitate economică este cultivarea bananelor.

Citește și : Lavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent

Până în prezent nu au fost raportate răniri grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă aproximativ 15% din recolta de banane de pe insulă ar putea fi afectată, punând în pericol mii de locuri de muncă.

Cele două erupţii anterioare din La Palma au avut loc în 1971 şi 1949, soldându-se în total cu trei decese, dintre care două prin inhalare de gaz.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.