StiripesurseSintezeAfganistan: 43 de persoane angajate la construirea unui drum, răpite într-un...

Afganistan: 43 de persoane angajate la construirea unui drum, răpite într-un atac al talibanilor

Publicat:

Talibanii au răpit 43 de persoane angajate la construirea unui drum, într-un atac în sudul Afganistanului în care au fost ucişi patru poliţişti, au declarat vineri surse oficiale pentru AFP, potrivit news.ro .

Insurgenţii au efectuat un raid vizând o tabără în care dormeau aceşti muncitori, în noaptea de joi spre vineri, în districtul Spin Boldak, situat la frontiera cu Pakistanul, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al provinciei Kandahar, Dawood Ahmadi.

Citește și : Existenţa Uniunii Europene este în joc în următorul an, atenționează ministrul de interne al Italiei

Între cele 43 de persoane răpite se află tehnicieni, bucătari şi şoferi. Patru poliţişti au fost ucişi, iar altul a fost rănit în schimburi de focuri cu asaltatorii, a adăugat el.

Un angajat al acestei întreprinderi afgane, BTP, a confirmat răpirea celor 43 de salariaţi.


Talibanii au revendicat atacul, însă au declarat pentru AFP că ţinta lor era iniţial un check-point al poliţiei.

După ce poliţişti au fugit în tabăra în care dormeau muncitorii, ei au decis să răpească ”multă” lume, pentru că nu au putut să-i deosebească pe unii de ceilalţi, au precizat ei.

De asemenea, cel puţin opt membri ai unei miliţii proguvernametale au fost ucişi, iar alţi şase răniţi, într-o înfruntare cu talibani în vestul ţării, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei Badghis, Naqibullah Amini.

Potrivit şefului consiliului provincial din Badghis Abdul Aziz Beg, 16 insurgenţi au fost ucişi în confruntări.

La 17 ani după ce o coaliţie internaţională i-a îndepărtat de la putere, în octombrie 2001, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie, talibanii au decretat un armistiţiu – fără precedent – cu forţele afgane, care a durat de vineri şi până duminica trecute.

Citește și : Manifestaţii în întreaga Spanie după anunţarea viitoarei eliberări pe cauţiune a „Haitei”

Preşedintele Ashraf Ghani a decis, la rândul său, o întrerupere a confruntărilor armate pe o perioadă de o săptămână, începând de marţi.

Şeful statului afgan a anunţat sâmbătă o prelungire cu zece zile a armistiţiului. Insurgenţii au anunţat duminică faptul că nu doresc să se alinieze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.