StiripesurseSintezeAfganistan : Data alegerilor legislative şi regionale a fost stabilită pe...

Afganistan : Data alegerilor legislative şi regionale a fost stabilită pe 20 octombrie

Publicat:

Alegerile legislative şi regionale se vor desfăşura în Afganistan pe 20 octombrie, cu o întârziere de trei ani faţă de calendarul iniţial, a anunţat comisia electorală (CEC) duminică, potrivit agerpres.

Scrutinul trebuia să aibă loc în 2015, la un an după ultimele prezidenţiale, apoi a fost programat pentru iulie 2018 şi amânat în cele din urmă în toamnă din cauza numeroaselor dificultăţi logistice şi de securitate.

Citește și : Rusia : Guvernatorul Regiunii Kemerovo demisionează după incendiul devastator din mall

Alegerile vor permite reînnoirea pentru cinci ani a mandatelor celor 249 de deputaţi aleşi în 2010. În mod normal, acestea vor fi urmate de alegerile prezidenţiale în primăvara anului 2019.

În acelaşi timp, vor avea loc şi alegerile regionale în circa 400 de districte din 34 de provincii, dintre care multe nu se află sub controlul guvernului.


“Organizarea alegerilor nu este uşoară în Afganistan”, a declarat preşedintele Comisiei electorale, Abdul Badi Sayad, într-o conferinţă de presă.

“Prima etapă va fi înregistrarea alegătorilor începând din 14 aprilie şi apoi va fi rândul candidaţilor”, a spus el, citat de AFP.

Alegătorii, al căror număr exact este încă necunoscut pentru o populaţie estimată la 30 de milioane de afgani, vor fi înregistraţi cu cartea de identitate, tazkira. Dar mulţi cetăţeni nu o au, în special cei strămutaţi de război.

ONU a început la rândul său o nouă numărare oficială a populaţiei, al cărei rezultat nu a fost încă făcut public, dar care ar putea conduce la redesenarea circumscripţiilor pentru a reflecta deplasările şi migraţia.

Din aceste motive şi din cauza creşterii nesiguranţei în ţară, în special a riscului foarte mare de atentate, desfăşurarea acestui scrutin încă este considerată foarte incertă de mulţi observatori. Însă, în cadrul comunităţii internaţionale, Statele Unite, principalii donatori care oferă şi majoritatea celor 16.000 de forţe occidentale ale NATO, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană cred că aceste alegeri trebuie să aibă loc fără noi întârzieri.

Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) a salutat duminică anunţarea unei date oficiale ca fiind ”un pas important” şi a reamintit că donatorii internaţionali vor finanţa înregistrarea alegătorilor în proporţie de 90% (28,4 milioane de dolari).

Teritoriul afgan este revendicat autorităţilor de mai multe grupări insurgente, printre care talibanii şi Stat Islamic. Forţele guvernamentale păstrează controlul doar asupra a aproximativ 40% din teritoriu, în special în jurul capitalelor de provincie.

Citește și : India : Zece oameni au murit după ce un hotel s-a prăbuşit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.