StiripesurseȘtirile zileiAfganistanul a primit o jumătate de milion de doze de vaccin...

Afganistanul a primit o jumătate de milion de doze de vaccin anti-COVID-19 din India

Publicat:

Afganistanul a primit duminică o jumătate de milion de doze de vaccin AstraZeneca furnizate de India, prima livrare de vaccin anti-COVID-19 în această ţară puternic lovită de epidemie în 2020, informează AFP, potrivit agerpres

“Am primit 500.000 de doze de vaccin (…) trimise de guvernul indian”, a declarat ministrul interimar al sănătăţii al Afganistanului, Wahid Majrooh, pe aeroportul din Kabul, unde a primit livrarea.

Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

Vaccinul, dezvoltat de societatea anglo-suedeză AstraZeneca şi Universitatea Oxford, este fabricat de Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume. Acest institut produce într-un ritm accelerat milioane de doze de vaccin AstraZeneca pentru India, ţările vecine şi o mare parte dintre ţările în curs de dezvoltare.

Dozele vor fi administrate în prima etapă personalului din domeniul medical şi persoanelor în vârstă cu boli cronice, a spus ministrul.


Guvernul afgan speră să vaccineze 60% din populaţie şi conlucrează cu Banca Mondială şi Uniunea Europeană pentru a face rost de mai multe doze, a mai spus ministrul.

Noul coronavirus a ajuns în Afganistan în februarie 2020, când mii de migranţi s-au întors din Iran, la acea dată ţara cea mai afectată de epidemie din regiune. În timpul lunilor următoare, Afganistanul, deja afectat de decenii de război, a fost puternic lovit de COVID-19, în special la Kabul.

În august 2020, un studiu al Ministerului Sănătăţii a evaluat la 10 milioane, aproape o treime din populaţie, numărul de persoane contaminate de coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, 55.300 de contaminări au fost înregistrate până acum în Afganistan, dintre care 2.400 s-au soldat cu deces.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Studiu: Smartphone-urile au apărut chiar înainte ca rata natalității să scadă brusc

Rata natalității se află într-o tendință descendentă de zeci de ani, determinând cercetătorii și factorii de decizie să caute cauze care ar putea contribui...

Cercetătorii au descoperit o legătură directă între sărăcie și îmbătrânirea accelerată

Persoanele afectate de sărăcie și discriminare tind să îmbătrânească biologic mai rapid, potrivit unui amplu studiu internațional publicat în revista Nature Human Behaviour. Cercetarea a...

Greșeala pe care o fac mulți oameni cu roșiile. Ce le poate distruge gustul și aspectul

Roșiile ținute în frigider pot avea probleme legate de gust și aspect. Experții avertizează asupra unei greșeli frecvente a oamenilor. De asemenea, ei au...

Ouă maro sau ouă albe. Experții anunță dacă sunt diferențe de calitate, gust și mod de preparare

Experții au rezolvat dilema legată de alegerea ouălor maro sau albe. Ei au analizat ouăle și au stabilit dacă există diferențe privitoare la calitate,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.